Mucegaiul invizibil de pe cetina bradului provoacă afecţiuni respiratorii, rinite alergice şi chiar pneumonii. Pomul artificial este confecţionat din plastic cancerigen, plumb şi alte metale grele
Bradul cu cetina tot verde poate afecta sănătatea, potrivit unui studiu "de sezon" al cercetătorilor de la Universitatea din New York. Plămânii şi căile respiratorii suferă cel mai mult, iar persoanele predispuse la alergii pot face complicaţii, pneumonii şi bronşite. Vestea proastă este că nici brazii artificiali nu sunt o alternativă sănătoasă, întrucât conţin substanţe toxice şi plumb, menite să facă PVC-ul maleabil. Medicii români au păreri împărţite faţă de acest subiect. Ciupercile de pe crenguţe atacă plămânii Sursa problemelor este mucegaiul de pe crenguţe, care produce continuu ciuperci microscopice care sunt inhalate şi poate provoca tuse, iritaţie în gât şi ameţeală. Echipa de cercetători americani a analizat mostre din 28 de brazi de Crăciun, din mai multe specii şi a descoperit 53 de ciuperci. Dintre aceastea, peste 70% pot provoca reacţii alergice, precum mâncărimi ale nasului, lăcrimarea ochilor, tuse, probleme respiratorii, dureri în piept, sinusuri congestionate, senzaţie de oboseală şi insomnii. În cazuri grave, plămânii pot fi afectaţi de bronşite şi pneumonii. "Persoanele astmatice, alergice sau cu alte afecţiuni respiratorii pot avea probleme din cauza acestor mucegaiuri. Li se pot agrava bolile sau pot apărea altele noi. Din păcate, sporii de pe crenguţe nu se văd cu ochiul liber şi nu putem tria brazii în piaţă", a comentat prof. dr. Florin Mihălţan, de la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta", din Bucureşti. La gunoi cu bradul după Sărbători Nu toţi medicii sunt de acord cu rezultatele colegilor americani. "Teoria nu stă în picioare. Din contră, bradul natural împrospătează aerul din casă, iar siropul de brad se recomandă pentru tratarea tusei. De principiu, nu face rău", afirmă Elena Lăţcan, medic primar ORL la Centrul de Diagnostic şi Tratament "Dorobanţi" din Bucureşti. Totuşi, pentru a sădea riscul îmbolnăvirilor, autorii studiului recomandă să spălaţi bradul înainte să-l instalaţi în casă, să nu prelungiţi atmosfera festivă şi să-l aruncaţi imediat după Sărbători. Pomul artificial, posibil cancerigen Deşi unii medici recomandă bradul artificial mai ales persoanelor alergice, ecologiştii spun că nu este o alternativă chiar atât de sănătoasă. Pomul artificial este confecţionat dintr-un plastic numit policlorură de vinil (PVC), una din cele mai dăunătoare substanţe pentru mediu. În plus, în timpul prelucrării PVC-ului, se produc şi alte substanţe toxice, cunoscute drept cancerigene, precum dioxina, etilena şi clorura de vinil. Pentru că este um material destul de rigid, PVC-ul este "îmbogăţit" cu plumb şi alţi aditivi grei care îl fac maleabil. Studiile au arătat că aceste substanţe pot provoca probleme renale, hepatice, neurologice şi chiar afectează fertilitatea.