Cum intră falimentul în casă? Atenţie la facturi!

Pentru circa un sfert dintre români gradul de îndatorare a crescut anul trecut, în principal din cauza sumelor care trebuie achitate lunar pentru utilităţi.

Nici creditele şi nici contractele de leasing nu sunt cele mai mari griji pentru români când vine vorba de datorii. Pare greu de crezut, dar facturile la electricitate şi căldură sunt primele cauze pentru care populaţia înregistrează de la lună la lună datorii tot mai mari. Cel puţin asta rezultă dintr-un sondaj realizat de TNS CSOP, la cererea firmei de recuperare a creanţelor Kruk România. Astfel, 66% dintre respondenţi au spus că au acumulat, în 2011, datorii din cauza facturilor la utilităţi, iar 54% au invocat creditele bancare. Circa 45% au dat vina pe creditele ipotecare. Spirala datoriilor Acumularea de debite pune românii în faţa unei perspective sumbre: intrarea în spirala datoriilor. Acestea pot deveni mai mari decât capacitatea de plată. Potrivit sondajului, pentru un sfert din cei 1.000 de români chestionaţi datoriile au crescut anul trecut. Cauzele au fost multiple: de la situaţia financiară dificilă în care au ajuns din cauza pierderii locului de muncă, îmbolnăviri sau accidente, până la supraestimarea capacităţii de plată. Dacă ajung să fie urmăriţi de o firmă de colectare a creanţelor, 8% dintre românii cu datorii spun că nu văd altă ieşire din impas decât reducerea debitului. Pentru a nu ajunge în situaţia de a fi executaţi silit, specialiştii le recomandă să caute din timp o soluţie intermediară, cum ar fi renegocierea sumei lunare de plată, pentru obţinerea unei rate mai mici.