Edilul Robert Negoită explică cum și de ce a concesionat marile parcuri din Sectorul 3 al Capitalei. El susține că nu a dat parcurile la privat, ci doar a concesionat administrarea lor. În ceea ce privește faptul că a stabilit zonele comerciale din sector și din parcuri cu carioca, edilul PSD nu a dat nicio explicație.
Precizarea nu a fost făcută pe site-ul public al Primăriei Sectorului 3, acesta ne mai fiind funcțional de săptămâni bune, ci pe blogul acestuia, care este indexat pe google, când dai căutare Primăria Sectorului 3.
Ziarul Evenimentul Zilei a arătat pe data de 6 mai faptul că edilul PSD vrea să privatizeze sectorul 3 cu carioca și că a delegat gestionarea marilor parcuri. Concret, EVZ a arătat că edilul PSD vrea să transforme parcurile și străzile în SRL-uri, în care mai multe firme private să gestioneze domeniul public. Potrivit unui document, taxele percepute vor ajunge, în mare parte, în buzunarele societăților comerciale. Mai mulți consilieri locali i-au trimis prefectului Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, o adresă prin care îi cer să ia măsuri pentru a stopa privatizarea „ilegală” a sectorului 3. Asta, după ce edilul Robert Negoiță (PSD) a decis să concesioneze străzi, spații din școli și chiar marile parcuri.
Consilierii susțin că „afacerea privatizării sectorului” a fost bine pusă la punct de Robert Negoiță. Primul pas a fost trasarea zonelor unde se poate face comerț, adică unde se pot amplasa tonete, terase sau chioșcuri. Asta, după ce în perioada 2008- 2012 au fost rase toate chioșcurile, tonetele și terasele ilegale din parcurile și de pe străzile sectorului 3.
A stabilit zonele de comerț cu carioca
Primarul sectorului 3 nu a apelat la specialiști ca să întocmească o hartă. Zonele unde se poate face comerț au fost stabilite cu două carioci: marile parcuri, intersecții, străzile importante și trotuare. Ele au fost trasate cu o cariocă de culoare verde și una de culoare galbenă, ne-au dezvăluit surse din Primăria condusă de edilul PSD. „Pentru ca treaba să pară serioasă, s-a întocmit un raport de specialitate pentru zonele colorate, ca la grădiniță”, spun aceleași surse.
Citeste si:
Mai apoi, la sfârșitul lunii trecute, Negoiță a propus aleșilor locali ca patru parcuri mari - Titan, Titanii, Alexandru Ioan Cuza și Gheorghe Petrașcu - să fie concesionate unei firme private: SC Cris Garden SRL. „Firma va încasa chiriile sau redevențele percepute în aceste parcuri pentru orice activitate de comerț sau agrement, iar administrația locală va plăti în continuare pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi. Și, din toți banii încasați, privații vor da Primăriei minimum 29.500 de lei, adică 6.500 de euro pe an”, au explicat, pentru EVZ, surse din Primăria Sectorului 3.
Vrea să concesioneze și străzile
Edilul Negoiță se pregătește să „privatizeze” și străzile, și trotuarele. Astfel, cu votul aleșilor PSD, PNL și PPDD, el a primit undă verde să concesioneze serviciul de administrare și de întreținere a străzilor. O singură firmă sau un consorțiu de firme ar urma să răspundă atunci când sunt gropi în asfalt. Privații vor primi bani tot din vistieria Primăriei Sectorului 3 pentru a întreține străzile, iar ei vor încasa chiria sau redevența pe care o achită comercianții care fac afaceri pe domeniul public. În următoarea perioadă se va stabilili cât la sută din taxele încasate va mai ajunge în bugetul administrației locale și cât în buzunarele privaților.
Cum explică Negoiță concesionare parcurilor pe blogul lui:
Date fiind comentariile și dezbaterile care s-au desfășurat în ultimele zile, Primăria Sectorului 3 București face următoarele precizări:
- Prin contractul nr. 3186/03.04.2014, încheiat între Primăria Sectorului 3 București și compania Cris Garden SRL, primăria a delegat gestiunea prin concesiune a unor activități componente ale serviciului de administrare a parcurilor Titan, Alexandru Ioan Cuza, Titanii și Gheorghe Petrașcu, și nu a concesionat cele patru parcuri, așa cum eronat s-a afirmat.Contractul atribuit pe bază de licitație deschisă nu presupune concesiunea parcurilor în sine, ci este un contract de delegare de gestiune a unor activități ce fac parte din întreg serviciul de administrare și întreținere a parcurilor, gestiune care are loc prin concesionarea acestor activități.
Dispozițiile OG nr. 71/2002 privind administrarea domeniului public și privat de interes local, (lege specială) conferă sectoarelor Municipiului București dreptul de a înființa și organiza servicii de administrare a domeniului public și privat, printre care se numără și serviciile de administrare a spațiilor verzi, respectiv a parcurilor. Consiliul Local Sector 3 a înființat, în anul 2001, un serviciu public specializat de administrare și întreținere a spațiilor verzi din raza sa administrativ teritorială, respectiv Direcția Parcurilor, pe baza mandatului Consiliului General al Municipiului București, acordat în același an. Potrivit OG nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, legea specială în materie, modalitatea în care se organizează și funcționează acest gen de serviciu public este și în competența sectoarelor Municipiului București. Organizarea serviciului public de gestiune a spațiilor verzi presupune că autoritatea poate alege fie modalitatea de gestiune directă (de care era responsabilă în trecut Direcția Parcurilor), fie gestiune indirectă sau gestiune delegată (prin intermediul unor operatori furnizori/prestatori de servicii de administrare a domeniului public şi privat, conform art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 71/2002, cu modificările și completările ulterioare:
”Art. 10. – (1) Gestiunea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat se poate organiza în următoarele modalităţi:
a) gestiune directă;
b) gestiune indirectă sau gestiune delegată.”
Conform studiului de fundamentare, soluția recomandată este Delegare de gestiune prin concesiune a activităților descrise, componente ale serviciului de administrare a celor patru parcuri.
Extras studiu fundamentare
Având în vedere că activitățile descrise, incluzând activitățile de întreținere, amenajare și reamenajare de spații verzi, toaletări și defrișări în baza avizelor emise, cosit, tăieri de corecție la arbuști, tuns garduri vii etc., întreținere și reparații zone de agrement existente, construire și exploatare toalete publice în parcuri, construire și exploatare zonă de agrement “întreținere, reparații și amenajare de locuri de joacă, terenuri de sport, mobilier urban, întreținere, reparații, amenajare, conservare și punere în funcțiune a sistemelor de irigații și fântânilor arteziene, ecologizare și igienizare spații verzi, presupun în marea lor majoritate prestarea unor servicii, contractul de delegare a gestiunii va îmbrăca forma juridică a unui contract de concesiune de servicii.
În urma realizării unui studiu de fundamentare, Consiliul Local Sector 3 a decis, în baza competențelor date de OG nr. 71/2002, să delege gestiunea unor activități componente ale acestui serviciu către un operator privat ales pe bază de licitație deschisă.
Studiul de fundamentare, în urma căruia soluția recomandată este delegarea de gestiune prin concesiune, a fost aprobat prin H.C.L.S.3 nr. 235 din 22.08.2013.
Din Studiul de fundamentare rezultă că beneficiile aduse de această delegare de gestiune prin concesiune sunt multiple în plan social și de mediu:
- Satisfacția cetățenilor sectorului 3 din punct de vedere al calității mediului și al suprafețelor verzi din sector;
- Toate operațiunile sunt efectuate de un singur operator, ceea ce denotă continuitate în operarea serviciilor și similitudine;
- Eficientizarea serviciului, luându-se în calcul know-how-ul firmelor concesionare;
- Mediul este protejat prin prestarea unor servicii de calitate de către persoane cu experiență;
- Cetățenii au acces la servicii profesionale și se bucură de parcuri curate, moderne și de activități diverse pentru petrecerea timpului liber, în urma investițiilor operatorului economic, investiții din banii proprii și care ulterior vor rămâne în gestiunea autorității contractante;
- Asigurarea finanțării;
- Independența față de restricțiile bugetare;
- Ca avantaj față de varianta de gestiune în regie proprie, concesionarea oferă oportunitatea unor costuri relativ scăzute, cu posibilitatea obținerii unor venituri fără mari eforturi din partea primăriei prin redevența stabilită operatorilor economici.
Obiectivele și cerințele proiectului sunt:
- îmbunătățirea calității mediului de viață natural și construit;
- orientarea activităților componente ale serviciului de administrare a parcurilor menționate către utilizatori;
- promovarea calității și eficiența activităților de întreținere și amenajare spații verzi;
- dezvoltarea durabilă a activităților desfășurate;
- protejarea domeniului public și punerea în valoare a acestuia;
- protecția mediului înconjurător, cu evidențierea măsurilor de protecție a mediului pe etape de dezvoltare, în concordanță cu programul de adaptare la normele Uniunii Europene;
- dezvoltarea infrastructurii;
- obținerea de beneficii de ordin financiar din redevență și economii aduse bugetului local prin reducerea costurilor de întreținere a spațiilor verzi.
Serviciile au fost, până acum, realizate fie în regia proprie a Direcției Parcuri, fie prin subcontractarea fiecărui serviciu în parte către un terț furnizor. Acest fapt conducea la cheltuieli mai mari ale Primăriei Sectorului 3 și făcea imposibilă sincronizarea perfectă și unitară a tuturor lucrărilor.
Primăria Sectorului 3 București a ales această soluție pentru gestionarea cât mai eficientă a administrării parcurilor pentru a avea un rezultat unitar al acestei activități și pentru a eficientiza costurile.
- Procedura de achiziție s-a desfășurat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare, pe parcursul a mai bine de opt luni, fiind începută în august 2013.
Astfel, documentația procedurii constă în: Instrucțiunile pentru ofertanți, Studiu de Fundamentare, Caiet de sarcini, Regulamentul serviciilor, cât și Modelul de contract au fost aprobate prin consiliu – HCLS3 – 236/22.08.2013, respectiv HCLS3 – 235/22.08.2013, înainte de începerea procedurii de licitație deschisă “Delegarea gestiunii prin concesiune a unor activități componente ale serviciului de administrare a parcurilor Titan, Alexandru Ioan Cuza, Titanii și Gheorghe Petrașcu”.
Anunțul de participare la licitația deschisă pentru “Delegarea gestiunii prin concesiune a unor activități componente ale serviciului de administrare a parcurilor Titan, Alexandru Ioan Cuza, Titanii și Gheorghe Petrașcu” a fost publicat în Monitorul Oficial Partea a VI-a, JOUE, site-ul primăriei, avizierul primăriei, avizierul Direcției Parcuri și în cotidianele naționale România Liberă și Evenimentul Zilei:
- publicare anunț în JOUE – 2013/S 179-309168/14.09.2013, respectiv erata nr. 2013/S 208-360404/24.10.2013 – modificarea datei limită pentru depunerea ofertelor din 28.10.2013 în 11.11.2013;
- publicare anunț în Monitorul Oficial Partea a VI-a – 12.09.2013;
- publicare anunțuri în cotidianele naționale România Liberă și Evenimentul Zilei – 16.09.2013, 23.09.2013, 7.10.2013 si 21.10.2013, respectiv 1 (una) apariție în data de 24.10.2013 – modificarea datei limită pentru depunerea ofertelor din 28.10.2013 în 11.11.2013;
- anunțul a mai fost publicat și la avizierul primăriei, avizierul Direcției Parcuri și pe site-ul primăriei.
Documentația pentru participare la licitația deschisă pentru “Delegarea gestiunii prin concesiune a unor activități componente ale serviciului de administrare a parcurilor Titan, Alexandru Ioan Cuza, Titanii și Gheorghe Petrașcu” a fost ridicată de 15 operatori economici, după cum urmează:
- SC Pepiniera de Val D’yerres Deux SRL
- SC Cris Garden SRL
- SC Pergola Grădini Decorative SRL
- SC Delta Antrepriza de Construcții si Montaj 93 SRL
- SC Domarcons SRL
- SC Grant CPC SRL
- SC Delta MCM 93 SRL
- SC Triumf Gardening SRl
- SC Azochim SRL
- SC Geca Impex PM SRL
- SC Centrul Green Shop SRL
- SC Smart Development Co SRL
- SC Compania Romprest Service SA
- SC Proms Concept Group SRL
- S.C. T DANCOR ROMCONSTRUCT S.R.L.
O mare parte dintre operatorii economici, care au ridicat documentația, au solicitat clarificări pentru a înțelege mai bine documentația și pentru a pregăti o ofertă competitivă, astfel arătând interes și profesionalism.
Au depus oferte 4 (patru) operatori economici, după cum urmează:
- SC Cris Garden SRL
- SC Azochim SRL
- SC Compania Romprest Service SA
- SC Geca Impex PM SRL
În urma evaluării ofertelor și a solicitărilor de clarificări, comisia de evaluare a desemnat drept câștigător pe S.C. CRIS GARDEN S.R.L.. Evaluarea s-a desfășurat pe o perioadă de 2-3 luni.
În urma încheierii contractului cu operatorul economic, desemnat drept câștigător, S.C. CRIS GARDEN S.R.L, acesta are obligația să realizeze investițiile minime prevăzute în caietul de sarcini și pe cele asumate în oferta tehnică în termenele stabilite prin caietul de sarcini. Aceste investiții au o valoare estimată de 4.198.702 lei cu TVA, investiții din banii proprii ai operatorului economic și care ulterior vor rămâne în gestiunea autorității contractante.
Clauzele obligatorii sunt impuse de faptul că orice contract de concesiune se încheie având în vedere un interes general al colectivității. Tot în virtutea acestui interes general, autoritățile administrației publice au dreptul de a modifica unilateral aceste clauze.
Clauzele care formează “partea reglementară” sunt prestabilite de către administrația publică prin caietul de sarcini. Participanții cunosc dinainte obligațiile ce le revin în cazul câștigării licitației. Ei nu se pot sustrage acestor norme prestabilite decât sub sancțiunea rezilierii unilaterale a contractului.
De altfel, Primăria Sectorului 3 București a cerut un punct de vedere autorității competente – Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) – al cărei răspuns a fost acela că trebuie aplicată legislația actuală, respectiv OG nr 71/2002 și HG nr. 955/2004, ceea ce Primăria Sectorului 3 București a respectat cu rigoare.
Procedura de delegare a gestiunii prin concesiune a unor activități componente ale serviciului de administrare a parcurilor Titan, Alexandru Ioan Cuza, Titanii și Gheorghe Petrașcu a respectat legislația în vigoare. Inclusiv ANRSC, autoritatea competentă în acest tip de achiziție, a recomandat aplicarea acesteia.
Eficiența în cheltuirea banilor
Soluția adoptată de Primăria Sectorului 3 București se dovedește a fi una foarte eficientă în ceea ce privește alocarea și cheltuirea bugetului pentru amenajarea și întreținerea parcurilor.
În acest sens, vă prezentăm mai jos o situație comparativă a cheltuielilor efectuate în perioada 2008-2014.
Pe de altă parte, primăria a dorit stabilirea unei redevențe minime pentru serviciile dezvoltate pe baza acestui contract, tocmai pentru ca tarifele care vor fi practicate pentru utilizarea toaletelor publice, serviciile de agrement etc. să fie cât mai accesibile, acestea fiind plătite de locuitorii sectorului.
CONCLUZIE
Contractul nr. 3186/03.04.2014, încheiat între Primăria Sectorului 3 București și compania SC Cris Garden SRL, este un contract prin care Primăria Sectorului 3 București reușește să administreze în cel mai eficient mod întreținerea și amenajarea unora dintre cele mai mari parcuri din sector, cu costuri reduse și la un nivel optim de calitate.
Situația anterioară preluării mandatului de primar de către Robert Negoiță era una inacceptabilă, care ducea la cheltuieli nejustificate, în condițiile în care parcurile Sectorului 3 sunt emblematice pentru acesta și necesită atenție și îngrijire permanente.