Dincolo de criteriile-standard, amănuntele legate de vecinătate sau de luminozitate pot creşte sau scădea valoarea unei clădiri sau a unui teren.
Detaliile sunt, de cele mai multe ori, cele care dau valoarea unei proprietăţi, avertizează specialiştii imobiliari. Astfel, dincolo de evaluarea „la rece“, realizată după criteriile-standard, nu trebuie scăpate din vedere amănuntele specifice fiecărui teren, clădire sau apartament. Lăţimea străzii, de exemplu, poate fi un criteriu foarte important atunci când achiziţionezi o proprietate.
Dacă este vorba despre o locuinţă, contează foarte mult şi cât de multă lumină intră pe geam sau dacă în imediata apropiere se află un şantier. Nu mai puţin important este locul de parcare: în special în zonele aglomerate din oraş, mulţi proprietari au improvizat astfel de spaţii doar pentru a bifa şi această condiţie.
În general, preţul unei proprietăţi este dat de jucătorii implicaţi în piaţa imobiliară: principalii dezvoltatori, firmele de consultanţă, experţii evaluatori, constructorii şi chiar producătorii de materiale de construcţii. Dacă un evaluator realizează prin diverse metode o evaluare, pentru un cumpărător persoană fizică, cea mai mare relevanţă are analiza în contextul pieţei pe segmentul respectiv.
Este vorba despre ofertele alternative disponibile, preţurile acestora şi criteriile subiective ce ţin de propriile nevoi - prin prisma acestui lucru, cumpă rători diferiţi pot avea percepţii diferite asupra evaluării unui spaţiu. De exemplu, o persoană va fi motivată să atribuie o valoare mai mare unui spaţiu aflat în zona în care a crescut. În principiu, fiecare evaluare ar trebui să ţină cont de următoarele criterii: Zona - Amplasare. Cel mai important, spun specialiştii imobiliari, este locul în care se află proprietatea dorită. „Din perspectiva investiţiei, cu cât locul este mai central, cu atât investiţia este mai bună. Din punct de vedere emoţional însă, este important ca locuinţa să se afle în apropierea prietenilor, a grădiniţei/şcolii, a serviciului“, explică Luciana Petrescu, de la agenţia Regatta. Foarte mult contează însă şi ce este în jur. „Este vorba despre felul în care arată vecinătăţile, din punct de vedere estetic, dar şi al siguranţei. Dacă este vorba de un spaţiu de birouri, mijloacele de transport în comun şi traficul vor fi prioritare, precum şi vizibilitatea“, spune Mirela Raicu, director departament Birouri la agenţia Esop. Accesibilitate. Aici se încadrează felul în care se ajunge cu maşina sau pe jos. „Amplasamentul lângă staţiile mijloacelor de transport în comun - în special metrou - este considerat un atu pentru proprietăţile de astăzi“, spune Anca Ducman, consultant EuroMetropola. Facilităţi. Aici intră următoarele aspecte: locurile de parcare, existenţa în zonă a unei şcoli, grădiniţe, unităţi medicale sau a magazinelor. „Un avantaj este şi prezenţa, în apropiere, a unui parc sau lac“, spune Mirela Raicu. Infrastructură. Racordarea la utilităţi şi drumurile sunt aspecte deosebit de importante. Lipsa utilităţilor duce la costuri suplimentare considerabile, iar drumurile necorespunzătoare pot duce la blocări în trafic, aşa cum se întâmplă astăzi în Pipera. Detalii clădire. Totul contează, de la raportul dintre spaţiile individuale şi cele comune la numărul de niveluri, dotări şi amenajarea spaţiului comun. În cazul unui apartament, un rol important l-ar putea juca şi orientarea după punctele cardinale. Nu ar trebui scăpat din vedere nici anul de construcţie al imobilului. Detalii locuinţă. Pe lângă suprafaţă, în calcul trebuie să intre etajul, numărul de camere, precum şi raportul dintre acestea şi numărul băilor. Înălţimea tavanului şi spaţiile de depozitare contează mai mult pentru unii clienţi, în timp ce alţii pun preţ pe spaţiile exterioare şi lungimea/lăţimea coridoarelor.