Cum au dispărut declarațiile unui martor? Mama Luizei aruncă bomba

Cum au dispărut declarațiile unui martor? Mama Luizei aruncă bomba

Mama Luizei Melencu, adolescenta despre care se crede că ar fi fst ucisă, a spus că declarațiile unui martor important au dispărut din dosar.

Tonel Pop a declarat de mai multe ori, în ultimele două zile, că din dosarul care a ajuns la DIICOT ar fi dispărut probe importante legate de Luiza. Iar, acum, mama Luizei vorbește despre dispariția declarațiilor unui martor important, scrie Cancan.

Este vorba despre un tânăr din Dioşti, chiar din satul Luizei, care a văzut-o pe fată la ocazie chiar înainte ca el să urce într-o maşină. Tânărul le-a spus, de altfel, şi familiei Luizei, dar şi anchetatorilor, că în maşina în care a urcat erau deja patru persoane şi că nu a mai fost loc şi pentru fată, aşa că Luiza a rămas să aştepte un alt şofer dispus să o ducă la Dioşti,

„Băiatul a spus că domnul Vasilescu i-a menţionat în ce era îmbrăcat, ceea ce pe el l-a revoltat. A spus că atâta timp cât pe el l-a văzut în ce era îmbrăcat, iar în dosar filmul ăsta nu este, că nu l-a văzut nimeni, putea să vadă şi maşina în care a urcat Luiza. Asta este suspiciunea, atâta timp cât l-a văzut pe el în ce era îmbrăcat, atâta timp cât a văzut femeia care a urcat cu el în maşină, vă daţi seama că ar fi putut să vadă şi maşina“, a declarat mama Luizei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Femeia despre care se face vorbire este o doamnă însoţită de doi copii, care a urcat în aceeaşi maşină cu tânărul martor şi despre care procurorul DIICOT știa. Nu toate imaginile pe care le-ar fi avut anchetatorii ar fi şi fost ataşate la dosar însă, mai spune femeia, care este din ce în ce mai convinsă că s-a încercat, de fapt, acoperirea lui Gheorghe Dincă.

„S-a ştiut totul de la început, totul s-a ştiut de la început, de la DIICOT de la Craiova s-a ştiut. Coşoveniul (n.r. – Poliţia Coşoveni) şi DIICOT-ul de la Craiova au ştiut de la început cu cine au de-a face. Ăsta-i ultimul cuvânt pe care avem să-l spunem“, a afirmat Monica Melencu.