Cum era Al Pacino era să rămână fără rolul vieții: „nimeni în afara de Coppola nu m-a vrut în Nașul”

Cum era Al Pacino era să rămână fără rolul vieții: „nimeni în afara de Coppola nu m-a vrut în Nașul”

Cu toate că această peliculă l-a propulsat definitiv și l-a ajutat să dobândească în mod categoric statul de cel mai bun actor al generației sale, Al Pacino dezvăluie că producătorii au vrut să-l elimine din echipa The Godfather/Nașul.

În Nașul, filmul lui Francis Ford Coppola care suprinde destinul grandios și tragic al unei importante familii mafiote americane, originare din Sicilia, Al Pacino îl înterpretează pe Michael Corleone, tânărul care urmează să preia afacerile familiei. Rolul este considerat una din cele mai grele partituri actoricești ale trilogiei, motiv pentru care producătorii se gândeau serios să-l înlocuiască pe Al Pacino cu un actor mai experimentat.

„Michael Corleone a fost și este cel mai dificil caracter pe care l-am interpretat. Nu-l văd ca pe un mafiot. Am simțit de la început: calitatea enigmatică a acestui rol era puterea, forța sa”, spune celebrul actor, astăzi în vârstă de 75 de ani.

”Producătorii nu mă vedeau însă potrivit pentru rolul ăsta și se gândeau serios să mă dea afară. Eram la începutul carierei și era un film grandios cu Marlon Brando și nimeni altcineva cu excepția lui Francis [Ford Coppola] nu dorea ca rolul să-mi revină mie”, a mai declarat Al Pacino într-un fascinant interviu pentru The Guardian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nașul este considerată una din cele mai importante producții hollywoodiene din toate timpurile iar cea de-a doua parte a sa a fost desemnată cea mai bună continuare realizată vreodată.