Curtea de Apel Constanţa arată, în motivarea deciziei de condamnare la trei de închisoare a fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, că Florin Apostu a folosit instituţia pentru a presta diferite servicii care să îl menţină în "elita comunităţii locale". În acelaşi timp, judecătorul de caz cataloghează drept specială situaţia lui Ilie Carabulea, al cărui scop, în opinia instanţei, a fost acela de a controla justiţia până la cele mai înalte foruri.
La mijlocul lui aprilie, Florin Apostu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru mai multe fapte de coruţie, printre care şi luare de mită. În acelaşi dosar, a fost condamnat la un an şi opt luni cu executare şi fostul ofiţeri SRI Tiberiu Popescu. Ceilalţi inculpaţi în proces au primit pedepse cu suspendare, cum este cazul magnatului Ilie Carabulea: doi ani de închisoare cu suspendare. "Inculpatul Apostu Florin Nicuşor a deţinut funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi, profitând de acesta, a săvârşit mai multe acte de corupţie în scopul, pe de o parte, de a participa activ la "elita comunităţii locale", iar pe de altă parte, pentru obţinerea de foloase materiale", se arată în motivarea instanţei de la Constanţa.
Carabulea a speculat dorinţele lui Apostu
Relaţia lui Apostu cu Ilie Carabulea a fost una care a cântărit greu pentru instanţă. "Semnificativă în activitatea infracţională a inculpatului Apostu este şi contribuţia inculpatului Carabulea Ilie, fondator, acţionar majoritar al holdingului Atlassib SA Sibiu, format din 40 de firme cu obiecte de activitate diverse ( cu o cifră de afaceri de 240 de euro în anul 2010 şi peste 6.000 de angajaţi), care a profitat de dorinţa celui dintâi de a face parte din sfera oamenilor influenţi la nivelul judeţului, oferindu-i diverse avantaje până la mită", se mai arată în motivare. La individualizarea pedepselor, instanţa de la Constanţa a avut în vedere, în cazul lui Florin Apostu şi al lui Tiberiu Popescu, faptul că cei doi deţineau funcţii prin care sunt chemaţi "să apere legea". Motivarea invocă, de asemenea, "urmările grave produse prin afectarea pe de o parte a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie, iar pe de altă parte a imaginii justiţiei, obţinerea efectivă a mitei pretinse", pentru a decide că "se impune aplicarea unor pedepse aspre, cu închisoarea, care să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpaţilor, pentru a răspunde sentimentelor de indignare, frustrare a opiniei publice, reacţiei extrem de negative din partea societăţii civile în cazul unor asemenea fapte". Judecătoarea de la Constanţa a remarcat "implicarea majoră a inculpatului Apostu, care avea şi ultimul cuvânt prin rezolvarea cauzei penale".
Carabulea, situaţie specială
Situaţia lui Ilie Carabulea a fost una mai specială, în analiza instanţei judecătoreşti. "Referitor la individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului Carabulea Ilie, instanţa are în vedere atât minimul prevăzut de legiuitor mai ridicat pentru infracţiunea imputată acestuia, dar şi mobilul total diferit şi anume intenţia de a-şi întinde şi menţine influenţa asupra persoanelor chemate să înfăptuiască actul de justiţie de la prim nivel până la unul dintre cele mai înalte foruri – procuror general al ţării". Atât Florin Apostu, cât şi Tiberiu Popescu sunt reţinuţi la Penitenciarul Poarta Albă încă din 28 octombrie 2010. Cererile de înlocuire a măsurii de arest preventiv formulate de cei doi au fost respinse de fiecare dată atât de Curtea de la Constanţa, cât şi de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie. La ultima decizie, Curtea de Apel Constanţa a hotărât menţinerea măsurii de arest preventiv până pe 15 iunie (60 de zile). Împotriva deciziei de la Constanţa au formulat recurs toate părţile implicate. Deocamdată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fixat vreun termen pentru judecarea recursurilor. CITIŢI ŞI: Procuror cercetat pentru că ar fi luat mită de la Carabulea Prim-procuror şi ofiţer SRI, condamnaţi la închisoare