Cum devin mai "inteligente" exporturile României

Bilanţul anului 2010 arată bine nu doar din punct de vedere al valorii produselor exportate, ci al creşterii ponderii electronicelor, autoturismelor şi alimentelor în total exporturi.

Exporturile au înflorit anul trecut, depăşind cu 2 miliarde de euro valoarea din 2008 şi cu 25% pe cea din 2009, potrivit Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

Exporturile în anul 2010 au fost cheia relansării producţiei industriale, ne-a declarat Cezar Mereuţă, preşedintele Centrului Român de Modelare Economică (CERME). "Pe opt luni ale anului 2010, rata de creştere a exporturilor a fost de 25,3%", ne-a spus el.

Potrivit lui Mereuţă, structura exporturilor a continuat să se modifice. Astfel, exporturile de calculatoare şi produse electronice şi optice au crescut cu 48,5%, ajungând la o pondere de 9,1% din exportul total de bunuri, datorită fabricii Nokia.

O creştere de 34,9% a fost înregistrată la exportul mijloacelor de transport, care au ajuns la o pondere de 16,4%, datorită Automobile Dacia.

De asemenea, s-a remarcat relansarea exporturilor industriei metalurgice cu 54,3%, ca şi creşterea exporturilor industriei alimentare cu 53%, adaugă preşedintele CERME.

Germania este principalul partener de comerţ exterior al României. Exportăm cele mai multe mărfuri către această ţară şi tot de acolo aducem cele mai multe produse, conform datelor Institutului de Statistică. În primele nouă luni din 2010 am importat din Germania mărfuri în valoare de 5,7 miliarde de euro şi am exportat în valoare de 4,9 miliarde de euro, arată datele statistice transmise EVZ. Pe al doilea loc la export şi la import se află Italia.

Clasamentul primelor cinci destinaţii la export nu s-a schimbat de la un an la altul, însă există modificări în restul topului. Anglia a urcat de pe locul 8 în 2009 pe locul 6 în 2010 în clasamentul ţărilor către care exportă România, conform datelor pe primele trei trimestre. Bulgaria a coborât un loc, de pe 6 pe 7, iar Olanda a căzut de pe locul 7 pe 10.

Semne bune anul are

Nici la importuri nu există schimbări pe primele cinci locuri. Aducem cele mai multe produse din Germania, urmată de Italia, Ungaria, Franţa şi China. Totodată, importăm mai mult din Polonia, care a urcat de pe locul 11 în primele nouă luni din 2009 pe locul 8 anul trecut, şi mai puţin din Olanda, care a căzut de pe 8 pe 10.

Dacă statele din UE vor continua să-şi revină, lucrurile vor arăta şi mai bine în 2011, sunt de părere reprezentanţii pieţei. Exporturile ar putea ajunge până la 40 miliarde de euro, dacă pe plan extern nu vor interveni fenomene neprevăzute, iar cursul de schimb va fi stabil, estimează exportatorii. Iar Cezar Mereuţă prognozează o valoare de 38-45 miliarde de euro a exporturilor româneşti. "Atingerea limitei superioare depinde de accelerarea procesului de producţie a Ford Craiova şi de dinamismul companiilor din industria de componente auto şi a filialei companiei producătoare de sticlă Saint Gobain Călăraşi", a explicat el.