Cum colorezi un sat. Începe cel mai mare proiect de renovare a unei localități

Cum colorezi un sat. Începe cel mai mare proiect de renovare a unei localități

Cel mai mare proiect de renovare a unui sat din România începe vineri, în localitatea Eftimie Murgu din Caraș Severin, localitate patrimoniu UNESCO. Timp de 3 zile, peste 200 de voluntari și-au propus să schimbe radical imaginea satului, mai exact vor să dea culoare, să zugrăvească fațadele caselor, să vopsească porți și ferestre.

Color the Village/Colorează Satul începe mâine dimineață, de la ora 9.00 în comuna Eftimie Murgu, Caraș Severin. Timp de 3 zile, peste 200 de voluntari vor renova un număr de 30 de case. Ajutoarele venite din toată țara vor lucra cot la cot cu localnicii. Întregul proiect e organizat la inițiativa Asociației Acasă în Banat.  Timp de aproape 2 luni, doritorii s-au putut înscrie pe site-ul proiectului.

”Localitatea Eftimie Murgu (pe numele ei vechi, Rudăria) aleasă pentru desfășurarea acestui eveniment este o adevărată comoară a Banatului Montan: în sat sunt încă 22 de mori de apă funcționale, Biserica Ortodoxă este monument istoric, aici s-au născut este satul în care s-au născut Eftimie Murgu și Traian Doda, dar și Aga Regep, ce a ajuns pașă pe insula Ada Kaleh. În plus, Cheile Rudăriei sunt protejate deoarece aici este o rezervație naturală”, arată reprezentanții Asociației Acasă în Banat.

Ne puteți urmări și pe Google News