Editura Evenimentul si Capital

Cum au ajuns românii să vândă cu 2.000 de euro un telefon de duzină

97834214c85c2650a199c3bdea63471d
Autor: | | 2 Comentarii | 0 Vizualizari

REVISTA PRESEI

România Liberă Nokia 1100: Cum au ajuns românii să vândă cu 2.000 de euro un telefon de duzină Telefoanele din acest model produse de cunoscuta companie finlandeză au ajuns să aibă preţuri astronomice, deoarece o companie obscură a spus că acestea pot fi folosite de hackeri. Specialiştii în IT spun că informaţiile respective sunt fabulaţii şi că ar putea fi vorba despre o nouă ţeapă de genul "maşina de cusut Singer". Mulţi români au aflat în ultimele luni că au în casă o mică avere. Telefonul mobil banal, primit gratis de la serviciu sau cumpărat cu 2 lei şi pe care, probabil, nu l-au mai folosit de câţiva ani ar valora acum câteva mii sau, după cum spun unii, câteva zeci de mii de euro. Nokia 1100, un telefon care s-a vândut pe glob în peste 200 de milioane de exemplare, a devenit peste noapte un dispozitiv electronic dorit de hackerii din toată lumea. Asta, pentru că modelul respectiv ar avea, din fabricaţie, o defecţiune care permite obţinerea parolelor unor conturi bancare personale şi, prin urmare, spolierea posesorilor acestora de sume importante de bani. Ziua Baronul Ana trimis de ANI la Parchet ZIUA i-a venit de hac baronului de Dâmboviţa. Totul i se trage de la faptul că a vrut să ascundă 1,45 miliarde de lei vechi, dar Agenţia Naţio­nală de Inte­gritate, sesizată de ziarul nostru, l-a dat pe de­putat pe mâna Par­chetului Pu­cioasa. Suma cu pricina a rezultat din vân­zarea pache­tului de 15,8% din acţiunile pe care Ana le deţinea la Start S.A. Tranzacţia ar fi făcut-o, nu de bună voie, ci silit de legea an­ticorupţie pe care trebuia să o respecte odată ce de­ve­nise preşe­dinte al Consiliului Ju­deţean Dâm­boviţa. Ana a spus că i-a vân­dut acţiunile unei nepoa­te, Gabriela Sofia Ma­rinescu. Însă banii nu se re­găsesc în declaraţia sa de avere. Gardianul Nemirschi, lăsat pe mâna organelor În ciuda insistenţelor PSD de a-l scoate pe ministrul mediului Nicolae Nemirschi nevinovat şi de a-i face rost din partea Comisiei parlamentare de anchetă de «un certificat de bună purtare», dezvăluirile făcute în exclusivitate de “Gardianul”, în luna iunie, s-au adeverit. Ziarul nostru a semnalat că instituţia condusă de Nemirschi a atribuit, fără licitaţie, un contract de jumătate de milion de euro firmei ARS Advertising pentru promovarea unei părţi a Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu. Deputaţii au adoptat ieri raportul Comisiei “Nemirschi”,în care se recomandă mai multor instituţii de control, precum Garda Financiară, Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi, să facă verificări suplimentare asupra derulării contractului de 500.000 de euro. Adevărul Laptele ţăranilor, hrana porcilor Fermierii autohtoni preferă să arunce laptele la porci decât să-l vândă procesatorilor la preţuri care nu le acoperă costurile. Până ajunge pe raftul magazinelor, laptele este scumpit de patru-cinci ori, spun producătorii, care primesc de la fabrici între 30 de bani şi 1,2 lei pentru un litru. Crescătorii de vaci din România spun că, în cazul în care procesatorii nu vor accepta o majorare a preţului laptelui achiziţionat de la ei, iar Ministerul Agriculturii nu le va plăti subvenţiile, vor trece la proteste şi vor urma exemplele fermierilor din Belgia sau din Franţa, care au irigat câmpurile cu peste trei milioane de litri de lapte. Gândul Cu bonul fiscal la bordel În cele 382 de pagini, la care cei 23 de specialişti chemaţi de Preşedinţie au lucrat 5 luni, fără să primească vreun ban, apar însă şi două prevederi controversate: legalizarea prostituţiei şi dezincriminarea consumului de droguri. Membrii comisiei au explicat cum va funcţiona industria sexului pe bani. "În momentul achitării, clientul va primi bon fiscal, iar statul va percepe impozit", spune Doru Buzducea, specialistul care s-a ocupat de acest capitol din raportul prezidenţial. El crede că sumele care vor intra în buget din acest tip de impozit vor fi considerabile, având în vedere că, din estimările lor, 24.000 de românce practică prostituţia. Cotidianul Spitalele, la o lună de colaps Multe spitale din Capitală au ajuns să „trăiască” din medicamentele aflate pe stocuri, care vor mai ajunge doar două săptămâni. Surse medicale susţin că, din cauza datoriilor către distribuitorii de medicamente, alte produse nu mai sunt aduse în spitale. Şi consumabilele sunt pe sponci. Aceleaşi surse spun că încă nici o unitate medicală nu a semnat acte adiţionale cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru ultimele luni din acest an, iar sumele care sunt trecute din luna aprilie nu permit continuarea activităţii în spitale.“Conducerea câtorva spitale din Capitală a semnalat, încă din luna februarie, că din septembrie nu vor mai fi bani. Suntem cu nici o lună înainte de colaps. Acesta ar putea fi evitat prin unele măsuri, cum ar fi să se permită comunităţilor locale să finanţeze şi parte din actul medical, cum ar fi consumabilele”, ne-a declarat prof. dr. Narcis Copcă, managerul Spitalului Clinic „Sf. Maria” din Capitală. Jurnalul Naţional Acuzaţi de crimă pe bâjbâite Încă patru persoane sunt acuzate în ancheta elucidării uciderii lui Marian Cozma. Poliţia din Ungaria a audiat până acum peste 200 de persoane. 15 bătăuşi sunt urmăriţi penal, nouă persoane sunt arestate, trei bărbaţi sunt acuzaţi de omor. Varianta unei răzbunări pare tot mai neverosimilă în opinia anchetatorilor şi a avocaţilor celor acuzaţi. Acestea sunt ultimele informaţii în cazul Marian Cozma, culese de Jurnalul Naţional chiar de la cei implicaţi în anchetă.Deşi au trecut deja mai bine de şapte luni de la uciderea cu sânge rece a handbalistului român Marian Cozma, la Veszprem (Ungaria), opinia publică maghiară urmăreşte cu interes ancheta referitoare la suspecţii crimei. Tribunalul din Veszprem l-a eliberat la sfârşitul săptămânii pe unul dintre cei 14 arestaţi, iar pentru alţi cinci mandatele de 30 de zile au fost prelungite.

Rares Bogdan, candidat la prezidentiale?! Vestea anului in politica! Europarlamentarul PNL a rupt tacerea!

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Media

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI