Cum au ajuns bulgarii să ne invidieze filmele

Actorul bulgar Valeri Yordanov a acordat un interviu publicaţiei "The Sofia Echo" în care compară industria cinematografică din ţara sa cu aceea din România

Valeri Yordanov (37 de ani) este o faţă familiară celor care frecventează teatrul şi a apărut în numeroase filme de cinema din ultimul deceniu. Însă, starea industrei cinematografice din Bulgaria îl revoltă. Susţine că filmele produse în ţara sa sunt mai populare în Rusia decât în Europa, că Bulgaria şi România sunt totuna pentru occidentali şi că succesul celei din urmă este rezultatul logic al unei serii de evenimente. Cât despre Bulgaria, ceva nu funcţionează.

"Cineaştilor bulgari trebuie să li se dea o şansă în ceea ce priveşte producţia de film", crede Yordanov, adăugând: "Foarte mulţi nu cred că filmele de artă pot fi profitabile. Cinemaul românesc a beneficiat de atâta expunere de-a lungul ultimului deceniu pentru simplul motiv că România a produs mai mult de 10 filme pe an. Regizorilor, cineaştilor şi actorilor tineri li s-a dat o şansă. Cineva a crezut în ideile şi în potenţialul lor şi rezultatul e acum evident", punctează Yordanov.

"În primul rând, banii investiţi în film, făcuţi în ţară, au rămas în ţară. Să angajezi oameni în producţia de film înseamnă că apar mai multe locuri de muncă, că plăteşti taxe, că lucrezi în studio şi în laborator, că foloseşti peliculă şi aşa mai departe; vorbim de afaceri aici. Să nu uităm de banii generaţi de vânzarea de bilete. În al doilea rând, să faci un film în România înseamnă popularitate pentru ţară. Faptul că regizorii români primesc premii internaţionale îmbunătăţeşte imaginea generală a ţării. În acest moment foarte multe companii de producţie străine lucrează în România, ceea ce aduce statului bani şi generează locuri de muncă pentru români", opinează actorul bulgar.

Yordanov: "Cumva, românii au reuşit să îşi păstreze sălile de cinema şi producţia de film în aceste vremuri dificile" În aceeaşi perioadă (10 ani) doar două lungmetraje bulgăreşti au fost finalizate în Bulgaria. "Cumva, românii au reuşit să îşi păstreze sălile de cinema şi producţia de film în aceste vremuri dificile. De asta cinemaul românesc este bine mersi", e de părere Yordanov. Însă încasările avute de cele două filme bulgăreşti ("Tilt" şi "Love.net") dau motive de optimism. Ocupă primele poziţii în topul de box-office al Bulgariei, din cauza poveştilor bine spuse şi strategiilor solide de marketing.