Cum arată prima inimĂ ARTIFICIALĂ | FOTO

Cercetătorii americani de la Institutul Inimii din Texas, în colaborare cu un inginer mecanic din Australia, au pus la punct prima inimă artificială, ce poate înlocui cu succes inima umană, relatează presa internațională.

Denumită BIVACOR, inima bionică este formată din două discuri de titan montane pe un rotor, acestea învârtindu-se cu 2-3.000 de revoluții de minut pentru a pompa sângele către organism.

Potrivit oamenilor de știință, poate funcționa perfect în organismul uman pentru o perioadă de până la 10 ani.

"Atunci când Daniel Timms (inginer mecanic australian - nr.) a venit cu propunerea lui ne-am dat seama imediat că este cel mai interesant și viabil dispozitiv pe care l-am văzut. Așa că i-am spus să se mute de urgență la Houston", povestește Billy Cohn, chirurg la Institutul Inimii din Houston.

Dispozitivul a fost deja testat cu succes pe animale de tale mare, iar dacă testele viitoare vor avea rezultate la fel de bune, inima bionică ar putea fi transplantată în cazul persoanelor cu afecțiuni cardiace grave.