Anul trecut, de Revelion, o femeie din Seattle, de 49 de ani şi-a propus să nu mănânce decât alimente de la Starbucks, timp de 12 luni. Şi s-a ţinut de cuvânt.
Femeia, pe nume Beautiful Existence („viaţă frumoasă”, în limba engleză), a cheltuit între 500 şi 600 de dolar lunar, pe salatele, sandviciurile şi prăjiturile din cunoscutul lanţ de cafenele. Femeia, mamă a doi copii, şi-a postat meniul zilnic pe blogul său şi pe contul de Instagram. Copiii nu au fost incluşi în dieta Starbucks, a ţinut să precizeze Beautiful Existence. Ultimele săptămâni au fost cele mai dificile, a povestit femeia pentru New York Daily News, dar a reuşit să-şi ducă regimul până la sfârşit. „Ultima lună a fost cea mai grea. Colegii mâncau pizza la birou, iar eu muream de poftă. Sunt fericită că pot mânca din nou orice vreau”. Meniul cu pui şi humus rămâne favoritul ei, chiar dacă l-a tot consumat în ultimul an. Beautiful a ţinut să precizeze că nu a fost plătită de lanţul de cafenele în acest demers. Femeia nu a precizat nimic despre eventualele kilograme pe care le-ar fi câştigat în urma „dietei Starbucks”.