Este bărbat, are între 40 şi 45 de ani, locuieşte în Bucureşti şi a luat de la bancă un credit de consum în lei. Acesta este portretul-robot al datornicului român la bănci, potrivit lui Şerban Epure, directorul general al Biroului de Credit.
El a declarat că, în ultimul timp, restanţele la credite au continuat să crească mai repede decât creditele noi.
În ceea ce priveşte creditele noi pentru persoane fizice, creditul de consum în lei are un avans rapid, în raport cu alte credite, a mai spus Epure, astăzi, la un seminar pe teme de creditare, organizat de Finmedia.
Instituțiile financiare din România au început să dezghețe creditarea. Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), a spus, astăzi, că dobânzile sunt în scădere pentru creditele nou-acordate, ceea ce justifică opinia că se va relua creditarea.