Cum amenajezi camera pentru Ziua Copilului

Buna dispoziţie şi distracţia vor fi în toi la tine acasă dacă, de 1 Iunie, pregăteşti o încăpere specială pentru prichindei.

Câteva schimbări în camera în care cei mici îşi vor sărbători ziua vor contribui semnificativ la veselia copiilor. Iar pentru asta nu este nevoie să transformi radical încăperea, ci doar să apelezi la câteva mici trucuri, de mari efecte. Înainte de toate, spune pictorul Elena Seserman, designer de interioare, trebuie să te asiguri că ai spaţiul necesar pentru o petrecere pe cinste. De aceea, ar fi indicat să rearanjezi mobila, astfel încât să faci cât mai mult loc în mijlocul camerei. În felul acesta, micuţii vor avea unde să se desfăşoare în voie. Cadourile, chiar în mijloc

Unul dintre punctele de atracţie ale încăperii trebuie să fie locul unde aşezi darurile. Designerul Elena Seserman recomandă ca acestea să fie puse cât mai central, pentru ca micuţii să aibă şi spaţiu unde să le şi folosească imediat.   Platourile cu dulciuri şi băuturile răcoritoare pot fi puse pe un bufet aşezat într-un colţ. Masa mică, din mijlocul camerei, trebuie decorată specific. „Poţi să îmbraci fie toată masa, fie doar picioarele, în personaje din desene animate. Un fotoliu poate avea o husă cu Albă-ca-Zăpada, iar şapte scăunele să fie piticii“, spune designerul Georgiana Dinu, de la compania NoSurprises, specializată în organizarea de evenimente.

Şi patul poate avea formă de maşină, realizată cu ajutorul unor perne, tot ansamblul fiind îmbrăcat cu o husă „Ferrari“.

O altă idee ar fi să transformi patul într-un trenuleţ sau într-o omidă uriaşă, tot cu ajutorul pernelor şi huselor.   Jocuri de lumini şi flori Personaje preferate din desene animate, jocuri de lumini, ghirlande de flori - pe toate le poţi folosi pentru a crea, chiar de la intrare, o arcadă. „Se mai poate face un balon mare, de un metru, care să se umple cu balonaşe mici. Când mama va aduce tortul, balonul mare va fi spart, astfel încât micii invitaţi să aibă parte de o adevărată ploaie de baloane, viu colorate“, sugerează designerul Georgiana Dinu.

Perdelelor le poţi ataşa instalaţii de lumini, eventual „îmbrăcate“ cu un alt material, astfel încât copiii să nu poată pune mâna pe becuri. Pe jos, este indicată o mochetă cu personaje din poveşti. Totodată, poţi transforma covorul într-un adevărat şotron sau chiar într-o „autostradă“ pe care să aibă loc adevărate „raliuri“.   Din încăpere nu trebuie să lipsească florile. Firele le poţi prinde de perdele, iar ghivecele, de preferat din plastic, este bine să le pui pe pereţi, cât mai sus. „Cu flori proaspete poţi decora cu succes camera“, consideră designerul Diana Borundel. PENTRU PEREŢI

Picturi cu personaje din poveste > Pe pereţi, pe lângă flori, poţi să lipeşti autocolante cu personaje din desene animate sau să pui unele din plastic, de dimensiuni mari, cât mai viu colorate. > Dacă efortul nu este prea mare, poţi să pictezi un perete cu o temă de poveste. Tot pe perete se poate instala şi un coş de baschet sau o ţintă-jucărie. Pe tavan poţi să pui „steluţe“ fosforescente.   > Foarte important este ca tot ansamblul creat de tine, special pentru micuţi, să fie armonios şi să îndemne la distracţie şi veselie.