Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au clasat, la sfârșitul anului trecut, acuzaţia care îl viza pe fostul lider al PSD Mircea Geoană care fusese denunţat de Şerban Pop, fostul şef al Fiscului. Motivul: faptele s-au prescris.
Informația apare în rechizitoriul prin care Pop a fost trimis în judecată pentru luare de mită, la finele anului trecut. Mircea Geoană, în prezent secretar general adjunct al NATO, era vizat pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire a influenţei pe care o deţinea pentru obţinerea unor sume de bani” ce urma să le folosească în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008.
El a fost denunțat de Șerban Pop în data de 19 ianuarie 2017, chiar înainte ca acesta să fie condamnat, în aceeași lună, la 5 ani de ani de închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul în care au fost trimiși în judecată fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, şi omul de afaceri Horia Simu. Surse judiciare au arătat că Pop a încercat să obţină reducerea la jumătate a pedepsei, prin colaborarea cu procurorii.
În final, el a fost condamnat definitiv, în 2018, la 5 ani de închisoare, fiind găsit vinovat că a intermediat o șpagă 230.000 de euro, bani pe care i-a primit de la omul de afaceri Horia Simu ca să îi dea Alinei Bica, ca să îl ajute pe acesta să scape de un dosar penal de la DIICOT.
În 2016, Pop a mai fost denunţat și de fostul director general de la Petromservice, Gheorghe Şupeală, unul dintre oamenii lui Sorin Ovidiu Vîntu. Acesta le-a spus procurorilor că, în 2008, pe când era vicepreşedinte al ANAF, Pop i-a cerut lui Vîntu nu mai puțin de 5 milioane de euro pentru a-l ajuta să obţină o rambursare TVA de aproape 10 ori mai mare. Ulterior denunțului, inclusiv Vîntu şi alţi oameni ai lui l-au denunţat pe Pop. Aceştia erau, cu toții, vizaţi în mai multe dosare ale DIICOT, în careîn final, au fost şi condamnaţi.
În decembrie 2019, Șerban Pop a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită de la Sorin Ovidiu Vîntu. Tot atunci, procurorii au clasat acuzaţia care îl viza pe Geoană, ca urmare a denunţului lui Pop, pentru că fapta era prescrisă de șase ani.
Sursa: Realitatea.net