Interlopul clujean Tudor Vancea (foto) care a reușit să fugă de sub ochii vigilenți ai procurorilor și polițiștilor clujeni a stat ascuns mai bine de trei săptămâni la bunica lui în localitatea Fizeșul Gherlii, deși cei care îl urmăreau susțineau că era fugit în Anglia.
Tudor Vancea este poreclit ”Ochiu Mic”, iar în data de 22 februarie 2015, în jurul orei 3.15, a comis un grav accident de circulație, lovind frontal un autoturism care circula din sens invers, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Surse judiciare susțin că după accident, ”Ochiu Mic” s-a dat jos din mașina pe care o conducea și s-a urcat repede într-un taximetru care circula din spate. ”Vancea a declarat că nu își aduce foarte multe aminte despre accident decât că a lovit frontal un taximetru. Ulterior, la scurt timp un amic al său pe care l-a identificat și care se afla într-un alt taximetru care circula în spatele mașinii sale l-a luat de mână și l-a tras în mașină. De la fața locului, Vancea a plecat la domiciliul mamei sale din cartierul Bună Ziua unde a stat mai bine de o oră”, susțin sursele judicare.
S-a ascuns la bunica
În dosarul penal există câteva elemente care ar conduce la ideea că Vancea s-ar fi deplasat spre discoteca ”Noa” din Cluj Napoca, la o așa numită ”intervenție”, cod folosit de interlopi când trebuie să intervină la o bătaie. La audieri, Vancea le-a spus procurorilor că în noaptea respectivă a fost în clubul ”Noa” împreună cu prietena lui și cu un alt amic, unde au consumat băuturi alcoolice. ”La un moment dat, Vancea s-a certat cu prietena lui și au plecat precipitat din club. Ulterior, acesta a susținut că a fost sunat de fosta prietenă, și că în momentul în care a comis acel accident ar fi plecat să se împace cu aceasta. Aceste afirmații trebuie verificate”.
După ce a dispărut, Vancea a spus că s-a ascuns mai bine de trei săptămâni la bunica lui într-un sat din apropierea orașului Gherla. Aceasta afirmație este contrazisă de anchetatori care cred că acesta s-a ascuns în Anglia.
Fentarea alcoolemiei
După de a plecat de la fața locului fără ca măcar să sune la 112 să anunțe producerea unui accident grav în urma căruia celălalt a suferit răni grave, Vancea a încercat să ascundă alcoolemia.
Anchetatorii susțin că la două ore de la producerea accidentului, în momenul în care a fost pus să sufle în aparatul etilotest, alcolemia lui Vancea era de 0,35 grame alcool în sânge. ”Ulterior, a fot dus la Unitatea de Primire a Urgențelor unde i s-a recoltat o singură probă de sânge, refuzând în mod expres recoltarea celei de-a doua. Cu a doua probă de sânge se putea stabili dacă alcoolemia era în creștere sau descreștere”, mai spune sursa judiciară.
Rezultatul analizei de sânge a fost de 0,50 grame alcool. Este evident faptul că interlopul a fost sfătuit bine ce să facă pentru a scăpa de acuzația de conducere sub influența alcoolului.
În prezent, Vancea este cercetat pentru părăsirea locului accidentului și vătămare corporală. Vancea are ”coadă” o pedeapsă mai veche de trei ani și șase luni de închisoare care se va adăuga la pedeapsa pe care o va primi și pentru accident. De aceea, interlopul vrea să se împace cu familia victimei pentru a scăpa de acuzația de vătămare corporală și să rămână doar cu acuzația de părăsire a locului accidentului.
A fost prins în mașina unui alt interlop
Deosebit de interesant este că, la aproape două ore de la accident, polițiștii l-au prins pe Vancea în apropierea apartamentului său din Cluj Napoca, situat pe strada Ion Meșter. De data aceasta, polițiștii l-a prins pe ”Ochiu Mic”, într-un autoturism care avea avea numărul de înmatriculare CJ 28 MSC, și care ar fi a unui anume Bogdan Mișca, recent eliberat din închisoare, după ce a fost acuzat de infracțiuni din domeniul crimei organizate, șantaj și constituirea unui grup de criminalitate organizată. ”Conducătorul auto care a comis accidentul de pe Calea Turzii a fost depistat la un interval de aproximativ două ore de la producerea accidentului, pe strada Ion Meșter din municipiul Cluj Napoca și identificat ca pasager al al autoturismului Mercedes, cu nr. de înmatriculare CJ28MSC”, se arată în actele de acuzare.
Sursele judiciare susțin că în prezent se studiază problema dacă acest Bogdan Mișca ar putea fi acuzat de favorizarea infractorului.