Premierul Dacian Cioloș a reacționat la o postare pe Facebook referitoare la un camion cu lemne din Bucovina. Premierul i-a cerut Ministerului Mediului şi Ministerului Afacerilor Interne să găsească rapid soluţii pentru îmbunătăţirea aplicaţiei "Inspectorul Pădurii", dedicată celor care vor să reclame transporturi ilegale de lemn, pentru a fi eliminate slăbiciunile acesteia.
"În urma postării domnului Adrian Chiriţă, am solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Mediului să verifice situaţia. Pe scurt, la control, transportatorul a prezentat avizele necesare şi codurile online generate de sistem. Foarte probabil, codurile online au fost obţinute cu puţin timp înainte de controlul poliţiei, la vederea echipajului de poliţie. Procedura actuală are, într-adevăr, unele vulnerabilităţi, existând încă loc pentru abuzuri. Modul de lucru actual permite completarea ulterioară a avizului de însoţire, într-un interval orar de 12 ore. Astfel, pe distanţe scurte, poate exista posibilitatea efectuării mai multor transporturi de material lemnos, cu cantităţi identice, prin utilizarea aceloraşi documente. În plus, accesul la reţeaua de telefonie/date al mobilului pe care se generează codul online poate fi restricţionat în mod deliberat, până în momentul apropierii unei activităţi de control. Am cerut Ministerului Mediului ca împreună cu Ministerul de Interne să găsească rapid soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului actual, pentru ca astfel de slăbiciuni să fie eliminate", a scris premierul Cioloş, sâmbătă, pe Facebook.
Prim-ministrul a mai spus că având în vedere aceste aspecte, Inspectoratul de Poliţie Suceava şi Garda Forestieră Suceava verifică şi activitatea comercială a societăţii deţinătoare a vehiculelor respective.
"Îi mulţumesc domnului Chiriţă pentru spiritul civic şi pentru implicare şi vă asigur că lucrurile semnalate nu vor rămâne fără urmări pentru cei care încalcă legea. Aplicaţia Inspectorul Pădurii a fost lansată în testare timp de o lună de zile tocmai pentru a primi feedback de la cetăţenii care o utilizează şi pentru a o îmbunătăţi. Avem în continuare nevoie de ajutorul dumneavoastră şi de al celor cărora le pasă de pădurile noastre", a spus Cioloş.
Aplicaţia "Inspectorul Pădurii", dedicată celor care vor să reclame transporturi ilegale de lemn, poate fi descărcată începând din 19 iulie de orice persoană direct pe smartphone-urile cu sistem de operare Android, după cum a anunţat, la momentul respectiv, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, într-o conferinţă de presă