Cum a fost surprins Darius Vâlcov la o zi după ce a primit șase ani de închisoare?

Darius Vâlcov, fostul primar al orașului Slatina și un apropiat al lui Liviu Dragnea, a fost surprins relaxându-se la mare, în Bulgaria, la o zi după ce a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare, cu executare, pentru fapte de corupție.

Vâlcov a fost fotografiat în timp ce se afla pe terasa hotelului de patru stele la care este cazat în stațiunea Nisipurile de Aur, fumând dintr-o narghilea, potrivit site-ului antena3.ro.

Fostul apropiat al lui Traian Băsescu și al lui Liviu Dragnea a fost condamnat marți la șase ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită. Este vorba despre fapte săvârșite în calitate de primar al municipiului Slatina, înainte de a ajunge membru al Senatului și apoi ministru.

Darius Vâlcov a fost condamnat, marți, de magistrații Tribunalului Dolj, la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Decizia Tribunalului Dolj poate fi atacată cu apel, iar avocații lui Vâlcov au anunțat deja că vor contesta sentința.

În 2012, Darius Vâlcov, în calitate de primar al Slatinei, i-ar fi cerut unui om de afaceri 10% din sumele încasate de firma sa de la primărie, potrivit rechizitoriului.

În 2013, Darius Vâlcov ar fi primit în mai multe tranşe de la firma acestuia, peste 2 milioane de lei, astfel încât  afaceristul respectiv să nu întâmpine probleme în derularea contractului.

Procurorii spun că Vâlcov ar fi procedat în același mod şi în alte două cazuri. „Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei”, a transmis DNA.

Darius Vâlcov a fost primarul orașului Slatina în perioada 2004-2012 și este unul dintre oamenii de încredere ai lui Traian Băsescu. Vâlcov a devenit apoi ministru de Finanțe din partea PSD, fiind unul dintre apropiații lui Liviu Dragnea.