Un număr de 15 tineri specialiști și întreprinzători pun mână de la mână pentru repararea lăcașului de cult construit în anul 1754. Printre ei se numără și studenți ai Facultății de Arhitectură din Timișoara, care, astfel, exersează ”pe viu” cele învățate. Tinerii repară acoperișul bisericii prin care, încă de anul trecut, ploua în interior, ceea ce creștea și mai mult riscul de degradare.

”Despre biserica de lemn "Naşterea Domnului" de la Dragomireşti, comuna Ştiuca, aflată la 20 de km de Lugoj, se crede că datează din 1754, deşi există suspiciuni că ea ar fi mai veche. Începuturile acestei biserici, potrivit tradiției locale, trebuie căutate în localitatea Zorlențul Mare, județul Caraș-Severin, aflată în vecinătatea Dragomireștiului, spre sud. Aici a fost biserica construită, iar ulterior, spre mijlocul secolulul al XVIII-lea a fost vândută satului Dragomirești, unde, așezată pe o mică colină poate fi găsită și în prezent.
Învelitoarea de şindrilă a bisericii , cât şi a micului turn de deasupra pronaosului, se găsesc într-un avansat stadiu de degradare, periclitând starea de conservare a monumentului și a decorului său pictat”, au relatat inițiatorii acțiunii.

Ambulanţa pentru Monumente Banat a făcut un apel public către voluntari pentru a salva această frumoasă bisericuţă ce aparţine astăzi comunităţii ucrainene. Ambulanţa pentru Monumente Banat este un proiect cultural fiind coordonat de Asociaţia pentru Patrimoniu Activ- PACT, în parteneriat cu Mitropolia Banatului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş- Severin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara.

Te-ar putea interesa și: