DEZVĂLUIRI INCENDIARE. Cum a fost Michael Jackson forţat să le spună fanilor "This Is It"

Deşi cântăreţul dădea semne de "paranoia, anxietate şi comportament obsesiv", potrivit managerului show-ului "This Is It", conversaţiile legate de starea sa de sănătate au fost evitate de organizatori, compania AEG, după cum se arată în mailurile făcute publice.

Cele 250 de pagini de conversaţii arată că starea de sănătate a lui Michael Jackson era departe de cea a unui cântăreţ capabil să suţină un maraton de 50 de concerte. În ianuarie 2009, Michael Jackson şi compania AEG au semnat un contract, prin care aceştia au propus o serie de concerte pe O2 Arena din Londra, iar cântăreţul a promis "o perfomanţă de înaltă clasă". Dacă aceasta nu avea loc, AEG urmau să îşi acopere daunele din catalogul muzical al vedetei. În contract se cerea un consult medical, iar un doctorul Slavit, specializat în O.R.L., a conchis că Michael era "într-o condiţie excelentă". Discuţii în contradictoriu Cu puţin timp înainte de conferinţa de presă ce anunţa show-urile, Michael se afla într-un hotel din Londra, "în camera lui, beat şi abătut", după cum i-a scris Randy Phillips, unul dintre promoterii show-ului şefului său de la Anschutz Entertainment Group (AEG). "Am ţipat la el aşa tare încât se mişcau pereţii. E paralizat emoţional şi e plin de dubii dacă acum chiar este momentul spectacolului", a completat Phillips. La mijlocul lunii iunie 2009, potrivit email-urilor, Michael a început să lipsească de la repetiţii, să se mişte mai încet sau să fie nevoit să facă playback. Kenny Ortega i-a scris lui Randy Phillips că megastarul avea nevoie de un control psihiatric, însă a fost refuzat. Răspunsul lui Phillips a conţinut şi o declaraţie din partea Dr. Conrad Murray, care era convins că Michael Jackson era pregătit. Succes post-mortem După decesul cântăreţului, documentarul "This Is It" le-a adus celor de la AEG un profit de peste 260 de milioane de dolari. "Moartea cântăreţului e o tragedie îngrozitoare, dar trebuie să mergem mai departe. AEG va face o avere din produse cu el, bilete, o expoziţie pe tema turneului şi filmul. Mi-aş fi dorit ca el să mai fi fost aici", i-a scris Phillips, în luna august a aceluiaşi an, unui coleg. Conversaţiile făcute publice vor fi în centrul a două procese ce vor avea loc anul viitor: unul între AEG şi compania de asigurări care s-a ocupat de show şi între moştenitorii lui Michael şi AEG. Avocaţii companiei au negat acuzaţiile şi au declarat că mesajele făcute publice erau incomplete şi menite să pună compania într-o lumină nefavorabilă. Sursa: LA Times