Cum a fost la singurul CONCERT ÎN PEȘTERĂ din Europa I GALERIE FOTO

Cum a fost la singurul CONCERT ÎN PEȘTERĂ din Europa I GALERIE FOTO

Filarmonica Banatul a concertat duminică în Peştera Româneşti, acesta fiind singurul speo-concert din Europa. Instrumentiștii și publicul au urcat pe munte o oră, ca să ajungă în peștera ocupată acum de lilieci. Animalele sunt în perioada de reproducere, iar muzica le prinde bine.

Orchestra dirijată de austriacul Wolfgang Grohs, având-o ca solistă pemezzosoprana Aura Twarowska, a interprtetat compoziții de: W.A. Mozart, J. Strauss, J. Brahms, Aura Twarowska, Fr. von Suppe. Melomanii spun că meritpă tot efortiul, deoarece muzica sună divin în peșteră.

Peștera de la Românești a fost locuită în perioada paleoliticului, mezoliticului şi neoliticului, arată arheologii, care au descoperit în ea urme importante. În zilele noastre, peștera a devenit habitat pentru lilieci. Concertul, ajuns la a 32-a ediție, a avut loc în Sala Liliecilor, numită astfel datorită coloniei de lilieci ce sălaşluiesc aici. Mai mult decât atât, peștera are o acustică specială, drept pentru care, de peste 30 de ani, melomanii se străduiesc să urce mai bine de o oră pe munte pentru a putea trăi muzica în adâncul pământului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News