Cum a fost împărţit profitul BNR de anul trecut

Banca Naţională a României a înregistrat, în 2011, pentru al cincilea an consecutiv, un rezultat financiar pozitiv, constând într-un profit în sumă de 301,3 milioane lei, cu 79% mai mic faţă de cel din anul precedent, conform raportului anual al băncii centrale.

Diminuarea profitului s-a datorat, în bună măsură, poziţiei de debitor net faţă de sistemul bancar în care s-a aflat banca centrală în primele şapte luni ale anului, dar şi randamentelor scăzute aferente activelor în valută, conform raportului.

Rezultatul financiar pozitiv a fost determinat de profitul operaţional obţinut din administrarea activelor şi pasivelor în valută (plus 1,013 miliarde lei) şi din emisiunea monetară şi decontarea plăţilor (plus 5,9 milioane lei), diminuat cu pierderea asociată operaţiunilor de politică monetară (minus 329,6 milioane lei), altor operaţiuni (minus 385,1 milioane lei) şi reevaluării activelor şi pasivelor în valută (minus 2,6 milioane lei).

Potrivit Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale, profitul realizat în anul 2011 a fost repartizat după cum urmează: cota de 80% din veniturile nete ale BNR (235 milioane lei) a fost virată la bugetul de stat; 39,8 milioane lei au fost destinate majorării rezervelor statutare; 19,9 milioane lei au fost utilizate pentru constituirea unor surse proprii de finanţare; 6,6 milioane lei pentru fondul de participare a salariaţilor la profit, iar 7.000 lei pentru rezerve la dispoziţia Consiliului de Administraţie.