Rudolf Höss a fost proiectantul şi comandantul celui mai mare centru de ucidere în masă creat vreodată: lagărul de exterminare de la Auschwitz.

La 1 mai 1940, Höss a fost numit comandant al unui lagăr de prizonieri din vestul Poloniei, construit în jurul unor barăci militare care au aparţinut, iniţial, Austro-Ungariei, iar mai apoi Poloniei, aflate în apropierea oraşului Oswiecim (Auschwitz, în limba germană).

Höss a comandat lagărul timp de trei ani şi jumătate, perioadă în care l-a extins şi l-a transformat în ceea ce urma să devină cunoscut ca lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau.

A studiat lagărul de la Treblinka

După ce a vizitat lagărul de la Treblinka pentru a studia metodele de ucidere în masă, Rudolf Höss a început, la 3 septembrie 1941, să testeze şi să perfecţioneze tehnicile de exterminare care au făcut din Auschwitz cel mai eficient şi sinistru instrument criminal al Soluţiei Finale din doctrina lui Hitler.

Höss a ordonat construirea unor camere de gazare de zece ori mai mari decât cele de la Treblinka, pentru a putea ucide 2000 de oameni deodată, în loc de 200.

„Am făcut încă o îmbunătăţire comparativ cu Treblinka. La Treblinka victimele ştiau aproape întotdeauna că vor fi exterminate, însă la Auschwitz păcălim victimele şi le facem să creadă că vor trece printr-un proces de deparazitare”, a spus Rudolf Höss la acea vreme.

Acesta a experimentat numeroase metode de gazare. Conform mărturiei lui Adolf Eichmann, cel care a condus campania de exterminare a evreilor, de la procesul său din 1961, Höss i-a spus că a folosit filtre de bumbac înmuiate în acid sulfuric la începuturile campaniei de ucidere în masă de la Auschwitz. Ulterior, a introdus cianura de hidrogen, produs din pesticidul Zyklon B, gaz care ucidea victimele în 3-15 minute.

„Ştiam că au murit atunci când încetau să mai ţipe”, spunea Höss.

A încercat să se ascundă, dar a fost pârât de soţie

În ultimele zile ale războiului, Höss a fost sfătuit de Heinrich Himmler să se deghizeze într-un membru al personalului militar german. A reuşit să fugă de arest timp de aproape un an. Atunci când a fost capturat de trupele britanice la 11 martie 1946, el se deghizase în fermier şi îşi spunea Franz Lang.

Höss a fost pârât de soţia sa, care le-a spus britanicilor cum pot să-l găsească, temându-se că fiul lor, Klaus, ar fi fost trimis în Uniunea Sovietică, unde ar fi putut fi închis sau torturat.

Soldaţii britanici erau conduşi de tânărul evreu Hanns Alexander, care a fost nevoit să fugă din Berlin în Anglia cu întreaga familie, înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Höss a fost recunoscut după verigheta de căsătorie, pe care erau gravate numele Rudolf şi Hedwig.

După ce a fost întrebat şi bătut de către cei care l-au prins şi care îi cunoşteau adevărata identitate, Höss a mărturisit cine este cu adevărat.

Ce a spus un psiholog militar la proces

În timpul procesului său din Polonia, el nu a negat crimele comise, însă a spus, constant, că nu a făcut altceva decât să execute ordinele primite. Până la finalul procesului, el a mărturisit, totodată, că între 1 şi 1,5 milioane de evrei au fost ucişi la Auschwitz sub comanda sa.

La finalul procesului, el le-a cerut magistraţilor permisiunea de a-i trimite soţiei sale verigheta de nuntă.

După o discuţie cu Höss în timpul procesului de la Nurenberg, psihologul militar american Gustave Gilbert a notat: „Manifestă mult prea multă apatie pentru a putea sugera vreo urmă de remuşcare şi nici măcar perspectiva faptului că va fi spânzurat nu îl stresează. Lasă impresia generală a unui om normal intelectual, însă apatia schizoidă, insensibilitatea şi lipsa empatiei cu greu ar putea fi mai acute într-o psihoză propriu-zisă”.

Fotografiile au dispărut

Höss a fost condamnat la moarte prin spânzurare la 2 aprilie 1947. Sentinţa a fost executată la 16 aprilie, în imediata apropiere a crematoriului de la Auschwitz.

Rudolf Höss a fost spânzurat la ora 10:08, iar decesul a fost constatat la 10:21. Trupul său a fost, probabil, incinerat.

Execuţia a fost fotografiată de Stanislaw Dabrowiecki, un fotograf de presă. Imaginile au fost ţinute secrete timp de zeci de ani în Polonia comunistă. Negativele au fost depozitate într-un seif de la Ministerul Justiţiei, însă au dispărut fără urmă la un moment dat şi nu au mai rămas decât 11 fotografii realizate la 16 aprilie 1947.