Cum a fost băgat „Pinalti” 6 ani la puşcărie de propriul avocat | DOSARUL MICROSOFT

Cum a fost băgat „Pinalti” 6 ani la puşcărie de propriul avocat | DOSARUL MICROSOFT

Completul de 5 judecători al Instanţei supreme, prezidat de judecătorul Ionuţ Matei a dat, ieri, decizia definitivă în dosarul „Microsoft”. Judecătorii au majorat sau chiar au dublat pedepsele tuturor inculpaţilor

Completul de 5 judecători al Instanţei supreme, prezidat de judecătorul Ionuţ Matei a dat, ieri, decizia definitivă în dosarul „Microsoft”. Avocatul Florian Şurghie a obţinut cu vârf și îndesat ce a cerut pentru clientul său, Gheorghe „Pinalti” Ştefan, şi anume o condamnare cu executare: 6 ani va sta fostul edil din Piatra Neamţ în spatele gratiilor.

FOTO: Gabriel Sandu - 3 ani

Ne puteți urmări și pe Google News

Înfundat de avocat

Sigur pe el, avocatul a cerut condamnarea lui „Pinalti” în ideea că acesta va primi o pedeapsă mai mică decât cea de 3 ani pronunţată de instanţa de fond, însă magistraţii i-au dublat-o. „Nu îndrăznesc să vă cer achitarea. El a făcut legătura cu Gabriel Sandu şi cu cumpărătorii de influenţă. Este evident că Gabriel Sandu a venit la întâlniri să-i facă pe plac lui Gheorghe Ştefan. Condamnaţi la pedeapsa cu închisoarea, poate să se supere pe mine domnul Ştefan...”., a declarat avocatul Florian Şurghie.

FOTO: Nicolae Dumitru - 2 ani şi 4 luni

În acelaşi dosar, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a fost condamnat la 3 ani de închisoare, după ce iniţial primise doi. „Aveţi îngăduinţă pentru un ministru care a încercat să facă lumină într-o problemă cu care se confrunta statul român”, a cerut avocatul lui Gabriel Sandu.

Pedepse majorate

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au fost condamnaţi fiecare la câte o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni de închisoare. Avocaţii lor au arătat în faţa judecătorilor că atât Cocoş, cât şi Niro au recunoscut faptele şi au colaborat cu procurorii în sensul în care au făcut denunţuri, astfel că în cazul lor ar opera „o dublă reducere a pedepselor”. Astfel, ei pot fi condamnaţi la un maxim de pedeapsă de 2 ani şi 4 luni sau la un minim de 8 luni. Deşi avocaţii sperau că instanţa se va orienta spre minim şi va suspenda executarea pedepselor, Instanţa supremă a pronunţat cele mai aspre pedepse prevăzute de lege, după recunoaşterea vinovăţiei şi denunţuri.

FOTO: Dorin Cocoş-2 an şi 4 luni

Alți nouă foști miniștri, blocați la DNA

Mega-dosarul Microsoft este departe, însă, de a fi finalizat. Cu toate că magistraţii au pronunţat o decizie definitivă în ceea ce-i priveşte pe Pinalti, Cocoş, Sandu şi Niro, acest dosar este o disjungere din cel aflat la DNA, după ce aceşti patru inculpaţi au recunoscut faptele. În 26 septembrie 2014, DNA cerea încuviinţarea începerii urmăririi penale împotriva a 9 foşti miniştri, acuzaţi de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani în dosarul licenţelor Microsoft. Pentru unii, procurorii au obţinut „undă verde”, pentru alţii, nu. Era vorba despre Ecaterina Andronescu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău şi Gabriel Sandu.

Un ultim cuvânt plin de lacrimi şi amărăciune

În faţa Completului de 5 judecători al Instanţei supreme, inculpaţii au amestecat smerenia cu lacrimi în ultimul cuvânt.

Gabriel Sandu a declarat că încă de la început a colaborat cu anchetatorii şi că regretă că nu a făcut mai multe denunţuri. „Toate demersurile mele sunt inutile pentru că în timpul procesului am aşteptat milă şi îndurare, că poate vine cu suspendare. Ar fi trebuit să fac toate demersurile şi toate denunţurile posibile. Dacă veneau toţi cei zece miniştri...Am 53 de ani şi nu am învăţat nimic până la vârsta asta”, a spus cu amărăciune Gabriel Sandu.

Dorin Cocoş a adoptat un ton umil: „Regret din tot sufletul faptele făcute. Nu le mai pot îndrepta decât printr-o atitudine civilizată în cazul în care îmi veţi da muncă în folosul comunităţii. Nu doresc decât să fiu un om normal. Nu am vrut niciodată să fac lucrurile în felul ăsta. Îmi doresc doar să mă îndrept”.

În aceeaşi notă a continuat Gheorghe Ştefan. „Vreau să vă spun că mă consider vinovat şi merit o pedeapsă. Cred că o încadrare corectă e cea de la art. 13. Jur că nu am luat nici 1 leu din afacerea Microsoft...”. Judecătorul a ţinut să sublinieze: „Cu mâna pe Biblie, da?”. Pinalti a pus mâna pe Biblie. „Nici 1 leu... din afacerea Microsoft!”, a precizat Pinalti, iar sala a izbucnit în râs.

Ultimul a fost omul de afaceri Nicolae Dumitru, care îşi pregătise ultimul cuvânt de dinainte, scos la imprimantă pe o coală de hârtie. Încercase să îl memoreze în sală, în timp ce avea cuvântul procurorul DNA, însă de emoţii a citit tot de pe foaie, iar la sfârşit l-a înecat plânsul: „Îmi exprim regretul profund. Am construit o societate care de 23 de ani lucrează fără să aibă afaceri cu statul. Am plătit legal şi la timp taxele. Am creat 5.000 de locuri de muncă, am doi băieţi de 26 şi 27 de ani...”.