Editura Evenimentul si Capital

Cum a EVOLUAT PSD de la Geoană la Ponta

Mircea Geoană şi Victor Ponta
Autor: | | 4 Comentarii | 730 Vizualizari

Dacă în perioada în care PSD era condus de Mircea Geoană majoritatea votanţilor erau din mediul rural, la alegerile din 2014, sub conducerea lui Victor Ponta, social-democraţii au câştigat mai multe voturi din urban decât din rural, potrivit unui studiu realizat de Infopolitic.

Conform analizei realizate de Infopolitic, în 2014 PSD a obţinut cu peste jumătate de milion de voturi în plus faţă de 2009. Aceasta diferenta este semnificativa pentru evaluarea performantei PSD.

Diferenţa dintre dreapta şi stanga era mai mare în 2009. Sondajele recente arata un PSD la fel de solid in ciuda infrangerii de la prezidentiale, oarecum la egalitate cu un PNL care a absorbit PDL si care a preluat o importanta parte din voturile partidelor mai mici si a crescut mai mult decat suma partilor din 2014. Pentru PSD decalajul rural-urban a scăzut în ultimii cinci ani. Cresterea PSD a avut loc mai ales in mediul urban ajutat si de asocierea cu PNL sub sigla USL pentru apropierea de acest public – care a permis un dialog mai extins cu acest public dupa 2012, potrivit Infopolitic. Dintre votantii noi, 400 de mii sunt din mediul urban si doar 180 de mii din mediul rural. Au crescut mai mult in urban mai ales in Valahia si in Transilvania. Creşterea PSD în ultimii cinci ani a avut loc mai ales în rândul pensionarilor care erau moderat pro-PSD in perioada lui Geoana dar au redevenit nucleul PSD in perioada 2010-2014, unii reveniti de la PDL, pe care nu l-au mai sustinut dupa masurile de austeritate. Potrivit aceleiaşi analize, în 2014 PSD a primit mai multe voturi din partea celor cu studii superioare şi a crescut ponderea celor cu studii medicii. Dupa prezidentiale, in 2015 situatia arata ca PSD+UNPR+PC ar obtine 50% la cei cu studii primare, 40% la cei cu studii medii si 29% la cei cu studii superioare.

Codrin Stefanescu revine in FORTA! Anuntul care agita APELE in PSD!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI