Editura Evenimentul si Capital

Cum a crescut oraşul Buşteni, de la "Drumul Domnişorilor" la "Drumul Naţional 1 al Boierilor"

4_30
Autor: | | 16 Comentarii | 3563 Vizualizari

La 1802, în luna ianuarie, a fost semnalat primul refugiu al bucureştenilor către localitatea Buşteni din Valea Prahovei. Cronicarii vremii au explicat şi motivul marelui exod: mercenarii faimosului paşă otoman Pasvantoglu năvăliseră în Bucureşti şi incendiaseră tot ce putea fi incendiat, sprijiniţi de cerşetorii şi vagabonzii din oraş.

La puţin timp după aceea, în 1821, a fost semnalat al doilea mare refugiu al bucureştenilor către Buşteni: de data asta, armata otomană intrase în Bucureşti ca să îi vâneze pe eteriştii greci ai răzvrătitului Alexandru Ipsilante, iar ei, locuitorii oraşului, căzuseră la mijloc. Ultimul mare refugiu al bucureştenilor către Buşteni a avut loc în aceste zile când, alungaţi din urmă de criza economică globală, bucureştenii au ocupat în Buşteni aproape 90% din camerele scoase la închiriat. Ce-i drept, de data asta a fost mai simplu pentru fuga lor: bucureştenii au avut la dispoziţie un drum naţional asfaltat, DN1 şi, în plus, nu i-a mai urmărit niciun başibuzuc turc din urmă. O şosea cu ceva case La modul simplificat, oraşul Buşteni se prezintă ca o şosea cu ceva case pe margini şi cu crucea de la Caraiman deasupra. Sub Crucea Caraiman este pârtia de schi, unde vine lumea cu beţe ca la Revoluţie. Înainte vreme, porţiunea de drum săpat în Valea Prahovei, cuprinsă între Vadu Cerbilor şi muntele Muchia Lungă, se numea "Drumul domnişorilor": pe aici treceau negustorii braşoveni către Câmpina, cu samarele încărcate de mărfuri. Oraşul Buşteni s-a format pe vatra cătunelor Drăguşeşti şi Trestia, unificate în timp de nevoia de locuinţe. Oamenii de aici- vreo câteva zeci de familii dintre care unele munceau pentru călugării de la Sinaia- nu prea aveau ce mânca, dar au avut de timpuriu băutură: pe la 1740, pe locul unde se află în prezent cartierul Zamora, s-a deschis han mare pentru călători- "Slonul de piatră". Metoda ieftină de pază şi protecţie Coborâm din Zamora spre DN1, Poarta metalică a societăţii Hârtia SA Buşteni este păzită de un manechin de plastic, dotat cu ciomag şi caschetă de ceferist. Semn că aici sunt apreciate metodele ieftine de pază şi protecţie. Peste tot, case şi vile. La Buşteni sunt case frumoase, de oameni bine aşezaţi- din vremea regilor României, şi până astăzi- în vremea îmbogăţiţilor de tranziţie: bani legali şi bani negri s-au întâlnit aici, sub nasul nerafinat al Fiscului prahovean şi au fost investiţi masiv în vile şi hoteluri, iar mulţimea de capacităţi în turism a menţinut preţurile camerelor oferite spre închiriere la niveluri mult mai rezonabile decât, spre exemplu, pe litoralul românesc. Cu 80 de lei te cazezi la o pensiune care îţi furnizează prezervativul din dormitor şi bucătăria de tip "familial" de la parter. Unele hoteluri sau pensiuni vor anunţa prin indicatoare că poţi închiria şi cu 50-60 de lei, dar şansele sunt minime în această perioadă a anului: este doar reclama din "sufletul" comerţului. "Turişti de duminică", fără număr Plimbarea de-a lungul râului Prahova nu costă: admiri grămezile de gunoaie învârfuite de acea specie nocivă a turismului românesc numită "turişti de duminică", respiri ozon şi visezi Elveţii. Mai sus, după ce intri în DN1, admiri circulaţia intensă a vehiculelor şi agenţii Poliţiei locale care dau din mîini ca să regleze traficul: mame şi taţi cu copii mici în braţe sunt ţinuţi la trecerea de pietoni, în timp ce camioanele care trec spre Bucureşti au prioritate de trecere timp îndelungat. Semn că şi-au intrat în atribuţii rutiere şi agenţii de la Poliţia locală. Buşteniul priveşte cu plictis toate astea. Spre deosebire de Sinaia, care şi-a menţinut un anume aer de "libertate a spaţiului", oraşul apare îngrămădit, ca un cartier muncitoresc. De pe Zamora în jos, fiecare palmă de loc a fost îngrădită cu garduri pitoreşti, de toate formele şi culorile, într-un fenomen care descrie foarte bine instinctul de proprietate care zăcea în românul prahovean, fără ca românul prahovean să o ştie. Înainte de 1989. Cu schiul pre schiuri călcând Care nu ajunge să schieze în Austria, precum aristocraţia din show-businessul mioritic, se cazează la Buşteni în zonele Silva, Valea Albă, Poiana Palanca sau Cezar Petrescu şi atacă apoi pârtia Kalinderu. Cei slabi cu îngerul, pot trece întâi pe la mînăstirea locală unde, pentru 1 leu pe lumânare, pot aprinde cât să fie siguri că îşi păstrează sănătatea atât la coborâre cât şi la urcarea pe pârtie. În preţul lumânărilor poate intra şi vizionarea mini-expoziţiei de animale de companie a călugărilor: fazani, porumbei şi câţiva ponei. Pentru 10 lei poţi să îţi păstrezi maşina într-o parcare particulară, iar pentru alţi 10 lei, închiriezi o sanie din plastic dur, pe toată durata zilei. Telescaunul costă aproximativ 15 lei, pentru un bilet dus-întors (10 lei pentru copii), iar cei care aleg un skipass de 5 zile plătesc 500 lei. Fiind gratuită, pista de săniuş de la Kalinderu este primitivă, aproape umilă. Preţuri de Valea Prahovei Lecţia de capitalism a fost, însă, bine învăţată şi aici: dacă te doreşti pe o pistă de săniuş "profesionistă", urci mai sus în munte şi vei avea mai multă adrenalină- pentru asta, însă, plăteşti o cursă cu telescaunul. Pentru cei sosiţi fără schiuri, închirierea lor pentru o zi de sezon poate să coste pînă la 145 lei (pentru adulţi) şi 95 lei, pentru copii. Depinde de capitalistul care închiriază. Un vin roşu, care să "întărească" schiurile porneşte de la 3 lei, iar o pizza ieftină costă 12 lei. Nu se moare de foame la Buşteni, dar nici de dragul mişcării pe zăpadă, aici nimic nu e simplu: cum nu a fost simplă nici trecerea de la "Drumul Domnişorilor" la "DN1 al Boierilor" de azi. CITIŢI ŞI:

  • Emanoil Savin, primarul de Buşteni care dă pământ la VIP-uri

Artistul A MURIT! Familia a facut anuntul in urma cu putin timp! Ce tragedie!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Reportaj

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”