Cum a devenit un șofer ÎNCEPĂTOR, CRIMINAL la volan

Un bărbat în vârstă de 42 de ani din Lugoj a murit, noaptea trecută, pe trecerea de pietoni după ce șoferul unui autoturism l-a călcat de-a dreptul. Accidentul a avut loc în jurul orei 22.30, pe strada Caransebeșului din Lugoj.

Impactul a fost atât de puternic încât bărbatul a murit pe loc. „Un conducător auto de 19 ani, aflat în trecere pe strada Caransebeșului din municipiul Lugoj, nu i-a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea zebrei și l-a surprins și accidentat pe acesta. În urma impactului, victima de 42 de ani din Lugoj a decedat pe loc”, a declarat pentru Redeșteptarea.ro, Ionuț Bocancea, de la Biroul de Presă al IPJ Timiș. Șoferul care l-a accidentat are 19 ani și este din comuna Darova. Potrivit polițistului, șoferul era începător. Pe numele lui polițiștii vor întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vor continua cercetările pentru a stabili cauza producerii tragediei.