Directorul adjunct al Liceului pentru Deficienți de Vedere din Cluj Napoca, profesorul Silviu Vanda a căzut într-o groapă, adâncă de doi metri, săpată de muncitorii de la E.On Gaz în mijlocul unui trotuar Scena teribilă a avut loc miercuri și a fost filmată de o cameră de luat vederi.
Groapa săpată de cei de la E.On Gaz în mijlocul trotuarului, dintr-o stație de autobuz foarte aglomerată, era protejată cu panouri doar de pe două laturi. Pe celalte două laturi, muncitorii au legat o panglică. La un moment dat, profesorul Vanda se îndreaptă spre stația de autobuz având în mână bastonul alb iar în cealaltă mână, o plasă. Pe imagini se poate vedea cum profesorul lovește cu bastonul, panoul de protecție și își dă seama că are în față un obstacol. Apoi, se orientează pe lângă panou și ajunge pe latura unde nu era decât o bandă de plastic și cade în groapă.
Deși în zonă erau foarte multe persoane care așteptau autobuzul nimeni nu îi spune nevăzătorului că este o groapă adâncă de doi metri lăsată în urmă de muncitorii de la gaz. Profesorul Vanda a căzut în groapă iar la un moment dat nu se mai vede pe imagini. Câțiva bărbați care se aflau în zonă au intrat în groapă și l-au scos pe nevăzător afară. ”Am venit și am căzut. N-am simțit groapa. Să fi fost ingrădita așa, nu cu o ață, și să fie închisă nu o lași deschisă așa. Cred că e obligația lor, am să sun și să fac scris undeva”, a spus profesorul Vanda. Norocul profesorului a fost că acesta nu a suferit răni grave și nici nu și-a fracturat vreo mână sau vreun picior. Acesta se plânge de faptul că și în cursul anului trecut, o altă profesoară nevăzătoare a căzut într-un canal lăsat deschis.
Autoritățile locale de la Primăria Cluj Napoca susțin că era treaba celor de la E.On Gaz să asigure groapa în timp ce, firma de gaze naturale susține că se preocupă în permanență ca astfel de incidente să nu se mai repete.
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/RfkmN7S-mQ8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>