Cum a CARACTERIZAT Băsescu bugetul pe 2017. Ce comparaţie a făcut fostul şef al statului

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a criticat luni, în plen, bugetul pe anul 2017. El a atras atenţia asupra creşterii economice, acuzând "premise idealiste".

"Aş caracteriza acest buget ca fiind unul imprudent, riscant, pentru că pleacă de la premise ideale sau idealiste. O spune un om care a mai văzut acest film, în 2009, când Comisia Naţională de Prognoză dăduse pentru 2009 o creştere de 5,6% şi a fost o creştere negativă de 7,1%", a precizat Băsescu în plenul Parlamentului.

Fostul şef al statului a făcut o comparaţie a actualei situaţii cu cea a trenurilor.

"Nu pot să nu vă spun că am senzaţia, privind la legile care au guvernat întocmirea acestui buget, că avem două trenuri care merg pe aceeaşi linie, din direcţii opuse, fiecare cu 100 de kilometri la oră, iar în regulatorul de circulaţie avem un om de la mişcare care e beat. Mişcăristul este beat. De ce dă drumul unor două trenuri în condiţiile în care unul măreşte cheltuielile şi celălalt tren scade veniturile?", a afirmat el, fiind huiduit din sală de către parlamentarii PSD şi ALDE.

PMP a anunţat că nu va vota bugetul pe anul 2017.