Ies la iveală noi detalii șocante despre modul funcționare a justiției românești și despre acționau ofițerii SIPA asupra magistraților. Maria Vasii, devenită celebră după ce l-a apărat pe fostul polițist Cristian Cioacă, a povestit cum a fost anchetată de un lucrător SIPA la începutul anilor 90. Motivul este de-a dreptul șocant: rămăsese însărcinată cu al treilea copil. Micuțul a murit la puțin timp după naștere.
Maria Vasii a absolvit Facultatea de Drept a Univesității Babeș Bolyai imediat după Revoluție și în 1993 a devenit judecător. În aceeași perioadă actualul avocat a rămas însărcinată pentru a treia oară, lucru care a atras atenția șefilor Justiției din acea perioadă, care au suspec tat-o inclusiv că face parte dintr-o sectă. Asta în condițiile în care era căsătorită. “Am întâlnit un lucrător al SIPA, care în sufrageria mea m-a supus la un interogatoriu crâncen. Eram tânăr magistrat, rămăsesem însărcinată cu al treilea copil. După ce am anunțat această sarcină am înțeles că au fost anumite informări către superiori. Problema era că era a treia sarcină. Toată discuția s-a purtat în jurul concepțiilor mele religioase, se credea că sarcina avea legătură cu apartenența la o sectă religioasă. Cu toată smerenia, sunt practicant ortodox. Am fost supusă unei anchete de o cruzime psihologică ieșită din comun. Acele trei ore mi-au afectat tot restul vieții”, a povestit Maria Vasii.
În ciuda presiunilor, a ales să păstreze sarcina, dar din păcate copilul a murit la puțin timp după naștere. Povestește că din acel moment în casa ei este tot timpul o candelă aprinsă. “Acesta este stigmatul meu al durerii, dublat și de decizia greșită pe care am luat-o în urma acestei anchete. Mi s-a reproșat sarcina și am rămas cu acest gând, că voi avea de ales între sentimentul maternității și cariera de magistrat. Am luat o decizie greșită, pe care o regret enorm. Am fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru a nu mai rămâne însărcinată. Orele acelea de anchetă mi-au mutilat trupul și sufletul” a spus Maria Vasii. Acum spune că tot ce își dorește este să afle cine a fost cel care a achetat-o atât de dur.
Maria Vasii a renunțat la statutul de judecător în 1999 și a devenit avocată. A devenit celebră după ce l-a apărat pe fostul polițist Cristian Ciocă într-un dosar în care acesta a fost acuzat că și-a ucis soția, Elodia Ghinescu. Ea a mai apărat un acuzat într-un dosar care a șocat România la vremea respectivă. Maria Vasii a fost apărătoarea celebrului preot de la Tanacu. În iunie 2005, preotul Daniel Corogeanu, împreună cu patru măicuîe, au sechestrat o altă măicuță într-o chilie, au legat-o și au înfometat-o. Aceasta a murit după trei zile de înfomentare. Maria Vasii a sustinut tot timpul procesului că moartea măicuței nu a fost provocată de preot. Dovezile sale nu au fost luate în seamă, iar Corogeanu a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Interesant este că, la mai mulți ani de la moartea măicuței, o dezvăluire uimitoare a BBC avea să dovedească faptul că deși preotul o schingiuise pe tânără, aceasta a murit din cauza celor 6 injecții cu adrelină făcute în timp ce era transportată cu ambulanța.