Alianța USR-PLUS a stabilit, în urma unor negocieri interne, ca Dan Barna să fie candidatul alianței la prezidențiale, iar pentru funcția de premier l-au validat pe Dacian Cioloș
Alianța USR-PLUS a stabilit, în urma unor negocieri interne, ca Dan Barna să fie candidatul alianței la prezidențiale, iar pentru funcția de premier l-au validat pe Dacian Cioloș. Acest anunț a fost făcut, duminică, de cei doi lideri ai alianței 2020.
Unul dintre membrii echipei de negocieri, Cristian Preda, fost europarlamentar din partea PMP, ajuns acum în PLUS, dezvăluie cum a ajuns Dan Barna prezidențiabil după 11 runde de negocieri care au durat aproape 40 de zile.
,,Am fost asociat în echipa PLUS care a negociat acordul cu USR. Am avut 11 runde de negocieri, între 10 iunie și 19 iulie.Cele două echipe au discutat diverse soluții pentru a răspunde unei așteptări a cetățenilor exprimată pe 26 mai într-un mod foarte clar. La alegerile europene, prin votul alegătorilor, s-a constituit o a treia forță politică, situată la centru, între PNL și PSD. Alianța este alcătuită din PLUS și USR. Cetățenii ne-au spus că vor să mergem împreună pentru a construi o alternativă. Am hotărât să transformăm alianța electorală încheiată în primăvară într-o alianță politică. Am stabilit patru lucruri importante:
Primul e acela că PLUS și USR vor coopera în cadrul Alianței la toate alegerile din 2019 și 2020, cu obiectivele următoare:
Să câștigăm președinția României
- Să câștigăm cele mai multe mandate de primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni
- Să câștigăm cele mai multe mandate de deputați și senatori în alegerile generale din 2020.
E prima dată când avem în România o alianță care decide să participe la o serie de patru alegeri organizate în decurs de 20 de luni, incluzând aici și scrutinul european.
E prima dată când o forță de centru, nu de stânga sau de dreapta, dorește să guverneze România.
Al doilea punct al înțelegerii noastre vizează alegerile. Am stabilit să avem un candidat comun la prezidențiale – Dan Barna, candidați comuni la toate primăriile și consiliile locale și județene din țară, candidați comuni pentru Parlament.
Dacian Cioloș va fi candidatul Alianței pentru a conduce guvernul ieșit din următoarele alegeri.
Încă de la prezidențiale, el va forma un tandem împreună cu Dan Barna, pentru a le spune cet
În ceea ce privește candidaturile pentru Palatul Cotroceni și pentru conducerea guvernului, am stabilit tandemul menționat.
Pentru candidații la celelalte poziții, vom folosi diverse metode: înțelegeri ale organizațiilor PLUS și USR în plan local, competiții interne - alegeri primare - în sânul Alianței mai ales în orașele mari, sondaje de opinie.
Deciziile vor fi luate în primele luni din 2020 pentru locale și imediat după locale, pentru scrutinul legislativ.
Obiectivul nostru e să susținem cei mai buni candidați, care pot să asume o administrare la nivel local și județean, ca și o guvernare la nivel național în interesul cetățenilor.