Nava amiral a Flotei Militare Române, actuala fregată Mărăsești, cu număr de bordaj F111, n-a fost dintodeauna fregată! Atunci când construcția ei a început, în 1978, Ceaușescu a zis că e crucișător și a vrut să boteze nava România.
Lămurit de cei din jurul său că greșește, denumind astfel cea mai mare navă din Flota Marinei Militare, fostul dictator a realizat că o eventuală scufundare a bastimentului ar fi o formidabilă lovitură de imagine negativă la adresa țării. Ce s-ar fi zis în exterior? Că s-a scufundat România! Așa că, la momentul lansării din august 1985, i s-a spus Muntenia și a primit rangul de crucișător ușor. Ceea ce și era, potrivit standardelor de tonaj și armament, stabilite de defunctul Tratat de la Varșovia, din care țara noastră făcea parte. Avea și are deplasamentul de 5.790 de tone și atinge o viteză maximă de 27 de noduri asigurată de patru motoare Diesel, ce dezvoltă 32.000 de cai putere. Spre comparație, cele două fregate second-hand achiziționate de la britanici, Regina Maria și Regele Ferdinand au doar 4.900 de tone, dar o viteză de 30 de noduri. În schimb, consumul de combustibil al acestora este uriaș, ținând cont că au ca propulsie turbine, nu elice. Iar autonomia este sensibil mai mică.
A trebuit să vină americanii să ne spună ce este, de fapt, Mărășeștiul
Nava a fost o construcție 100% românească find realizată în șantierul militar de la 2 Mai, de lângă Mangalia. O chestie amuzantă este că, după botezul oficial, cu sticlă de șampanie și tot tacâmul festivităților, la prima ei ieșire în mare, din portul militar Mangalia – zis și „Golful puturos”, din cauza emanțiilor de sulf ce ies de pe fundul său mâlos – a trebuit să i se amputeze catargul principal pentru că altfel nu putea trece pe sub podul ce leagă Mangalia de sudul litoralului nostru. După revoluție, bastimentul și-a schimbat denumirea, în mai 1990, în Timișoara. Ce vrei, era în trend… Dar doar pentru patru luni, până în august, când pe bordajul său a apărut noul și ultimul nume de Mărășești, dat în memoria altui distrugător cu acst nume, intrat în serviviul Marinei Militare în 1920. Tot atunci, nava a fost declasată de la nivelul de crucișător ușor la acela de distrugător. Vaporul a avut această clasificare aproape 11 ani, până au venit americanii și ne-au spus că, potrivit standardelor NATO, Mărășeștiul este doar o fregată, nicidecum distrugător greu sau crucișător ușor.
Ne puteți urmări și pe Google News
Armament, alte acareturi și „castrarea” temporară
În tot acest timp, și până în prezent, bastimentul a avut aclași armament și deplasament… Politici navale militare și atât. Ne-am adaptat, dar armamentul compus din opt rachete SS-N-2C (Styx), două tunuri AK726, de calibrul 76 mm, binate, patru mitraliere cu șase țevi de 30 mm și șase tuburi lans-torpile de 533 mm, plus grenadele antisubmarine sunt toate de concepție și/sau sovietică. Nu mai vorbim de instalațiile de bruiaj. Mă rog, unele dintre acestea au fost, ulterior schimbate și/sau modernizate.
Cet este un lucru, și după 31 de ani de la intrarea în serviciu, Mărășeștiul este în continuare cea mai puternică navă a Flotei Militare Românești. Mult peste surorile sale englezoaice care se aseamănă cu niște leoaice care văd, aud și miros foarte bine, dar n-au ghiare și dinți.
Ca o chestie amuzantă, în iarna anului 1993, la intrarea în portul Mangalia, după o aplicație, din cauza unei manevre greșite, Mărășeștiul a fost „castrat” temporar. Adică, a rămas fără instalația de radiolocație submarină care este amplasată pe chila sa și care este denumită, popular, de către marinari, „coi”. Evenimentul nu a fost mediatizat, de rușine, deloc.
Recomandările noastre
