Doi procurori de la PICCJ, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au realizat un profil al criminalilor și a ceea ce se ascunde în spatele faptelor comise de aceștia. Documentarea este atât de amănunțită încât autorii, profesorul universitar Gheorghe Ivan și Mihaiela Maxim au dezbătut profilul ucigașilor și în funcție de zodie.
Lucrarea, denumită „Studiu criminologic privind infracțiunile de omor (simplu sau calificar) și de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ce au făcut obiectul trimiterilor în judecată în perioada anilor 2011-2015”, este un conglomerat de cifre și subcapitole cel puțin amuzante.
După ce au clasificat cimele după natura mediului social, natura locului, condițiile pentru săvârșirea crimelor, tipul locuinței, descendenți și chiar frecvența calendaristică a crimelor, cei doi autori au clasificat oribilele fapte și după zodii.
Astfel, mare atenție, berbecii sunt campioni în acest clasament. În perioada 2011-2015, aceștia au înfăptuit nu mai puțin de 220 de crime, urmați îndeaproape de pești. Cei mai liniștiți, dacă putem spune asta, sunt capricornii, care au „doar” 179 de fapte la activ.
Ce zodii au fost ucise
Cele mai căutate zodii pentru a fi ucise, conform aceluiași raport, sunt leii. 213 persoane care au fost omorâte erau această zodie. Feciora cu 192 și Gemenii, cu 190, completează tabloul celor trei poziții.
Rezultatul studiului: Presa îi incită pe criminali!
Același studiu, la capitolul 6.19, autorii afirmă că mass-media determină conduita criminală. Asta chiar dacă doar cinci inculpați susțin că au fost influențați de mass-media.
„Numai 5 inculpați au fost influențați de mass-media [3 s-au inspirat din filme și din emisiuni, iar restul, din alte surse (cum ar fi presa)]. Procentul nu este mare, însă relevă că mass-media poate determina conduita criminală”, afirmă cei doi procurori.
Motivul crimei? Niciun motiv
Paradoxul suprem vine în momentul în care subiecții chestionați în cadrul studiului au dezvăluit motivul crimei. Dacă pe primul loc se află „Ura, dușmănia, răzbunarea”, iar pe locul doi „Și-a făcut singur dreptate”, podiumul este obținut de.....„Fără motiv”. Nu mai puțin de 1359 de persoane au ucis fără motiv în intervalul de ani menționat.
Menționăm că studiul de 30 de pagini a fost pus la dispoziția publicului pe site-ul Ministerului Public.