Evenimentul Zilei > EVZ Special > Culisele zilei de 23 august 1944: „Continuarea alianței cu Germania risca să ne conducă la sinucidere”
Culisele zilei de 23 august 1944: „Continuarea alianței cu Germania risca să ne conducă la sinucidere”

Culisele zilei de 23 august 1944: „Continuarea alianței cu Germania risca să ne conducă la sinucidere”

Ioan Aurel Pop, istoric și rector al Universității Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca, a realizat, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, o radiografie a evenimentelor din 23 august 1944. Redăm, mai jos, analiza reputatului profesor.

România, după mai bine de trei ani de război pe Frontul de Est, era epuizată, pe de o parte, iar pe de alta, victoria Națiunilor Unite se contura destul de clar spre vara anului 1944. La 23 august 1944, în timpul unei audiențe la rege, mareșalul Ion Antonescu a fost arestat și dus apoi întrun loc secret. Totul s-a făcut la inițiativa regelui Mihai și a liderilor partidelor istorice legale până în 1938. La tratative, fusese asociat și minusculul partid comunist, aflat din 1924 în ilegalitate. Ulterior, în seara de 23 august, regele a făcut „un comunicat important pentru țară”, anunțând la radio arestarea conducătorului statului, întoarcerea armelor contra Germaniei și schimbarea alianțelor (intrarea României alături de Națiunile Unite).

Firește că, deși era așteptată de mulți, decizia a reprezentat un șoc pentru români. Tendința unor cercuri politice românești de vârf de a scoate România din alianța cu Germania era veche totuși, primele sale manifestări vădinduse după eliberarea Basarabiei și, mai ales, din vara și toamna anului 1942, când se prefigura pentru Hitler catastrofa ce avea să vină (Stalingrad etc).

Aceste tendințe, manifestate prin tratative secrete purtate la Ankara, Madrid, Lisabona, Stockholm, Cairo, s-au desfășurat cu știința lui Ion Antonescu. Decizia era însă foarte greu de luat, pe de o parte fiindcă aliații occidentali nu dădeau garanțiile cerute și necesare României, iar pe de alta deoarece alianța cu SUA, Anglia, Franța, Canada etc. însemna și alianța cu Rusia (URSS), iar noi aveam cu Rusia litigii istorice grave (Basarabia, nordul Bucovinei, Herța). În plus, riscam amenințarea comunizării, a ocupării, a trecerii la regimul comunist. În fine, continuarea alianței cu Germania risca să ne conducă aproape la sinucidere prin epuizare și să pericliteze grav soarta Transilvaniei, pe atunci împărțită între România și Ungaria”.

„Comunismul din România nu este un rezultat direct al actului de la 23 august”

„(…) Azi știm că scoaterea României din alianța cu Germania și alăturarea la gruparea de state în care era URSS au dus la venirea regimului comunist. Numai că regimul comunist a venit ca un tăvălug și peste țările din regiune care nu au întors armele, cum au fost Ungaria, Bulgaria, țările ocupate sau/și aflate între hotarele Germaniei (Polonia, Cehia, Slovacia, R. D. Germană). Cu alte cuvinte, comunismul din România nu este un rezultat direct al actului de la 23 august, ci al politicii agresive a URSS și a înțelegerilor dintre URSS, SUA și Marea Britanie, peste capul acestor țări și popoare. În plus, deși nu am fost acceptați ca beligeranți – cum s-ar fi cuvenit, după eforturile depuse din august 1944 până în mai 1945 – s-a recunoscut în Parlamentul Britanic că România, prin defecțiunea sa, a scurtat războiul cu circa șase luni, ferind omenirea de noi sacrificii și pierderi. În fine, din documente mai noi, scoase din arhivele sovietice, reiese că atribuirea legală a întregii Transilvanii României, la Conferința de pace de la Paris din 1946-1947, s-a putut face – în ciuda presiunilor Ungariei și a altor forțe ostile României – și pentru că Stalin a invocat ieșirea timpurie a României din lupta contra URSS”.

Trădări și replieri strategice

„De asemenea, în ciuda regulilor de onoare militară, o națiune nu poate rămâne într-o alianță până la moarte. Știu că unii au acuzat atunci România de trădare și că o mai acuză și azi, dar, dacă v-aș spune câte alianțe au părăsit de-a lungul vremii marile puteri numai pentru că interesele lor nu mai corespundeau cu cele inițiale, nu aș avea loc destul într-un tratat. Acelea nu au fost trădări, ci replieri strategice! Marile puteri au conduitele lor, care celor mici nu le sunt îngăduite. Se cunoaște proverbul latin „Nu-i este permis boului ceea ce-i este permis lui Zeus” (Non licet bovis quod licet Iovis). Privind lucrurile strict prin prisma interesului nostru teritorial, dacă România rămânea cu Germania până la capăt, pierdea cu siguranță Basarabia, dar este puțin probabil să fi putut recâștiga întreaga Transilvanie și obține recunoașterea frontierei de vest fixate după Primul Război Mondial”.

„Antonescu a fost fără îndoială un patriot român”

În ce cheie ar trebui înțelese astăzi acțiunile mareșalului Ion Antonescu? Ioan Aurel Pop are cuvântul: „Eu pornesc de la premisa că în mințile celor mai mulți dintre aceia care au luat decizia de la 23 august 1944 s-au aflat binele țării și viitorul ei alături de civilizația democratică occidentală. Că nu a fost așa, nu este vina lor sau nu este numai vina lor!

Asta nu înseamnă deloc că în mintea mareșalului Antonescu nu s-a aflat binele țării. Dovezi sunt conduita lui de militar (animat de cinste și onoare) și cuvintele sale emoționante: Mă rog la Dumnezeu să ferească țara de consecințele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui (…) că, dacă crede că este un alt om în țară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul, cu o singură condiție, să prezinte garanții și să nu fie un ambițios sau un aventurier. Trecerea Nistrului în 1941 nu a fost un gest unilateral al lui Ion Antonescu, ci o acțiune amplă, încadrată mersului general al războiului și angajamentelor luate de România în cadrul alianței sale cu Puterile Axei. Este hazardat să facem presupuneri, dar eu cred că generalul nu putea atunci, în 1941, să rămână concomitent în alianța cu Germania și să se oprească la Nistru. (…)”

Crime abominabile, pogromuri, discriminări

În continuare: „Antonescu a fost fără îndoială un patriot român, numai că sentimentele nu sunt întotdeauna echivalente cu faptele. Iar alianța noastră cu Germania, Italia și Japonia – alianță condamnată de istorie și de tribunalele internaționale – l-a plasat pe Antonescu în tabăra învinșilor. Condamnat pentru „crime de război”, Ion Antonescu rămâ- ne, din punct de vedere juridic, în această postură până astăzi. Poate să ni se pară unora exagerat acest stigmat, dar anumite fapte, împrejurări, reacții și decizii ale sale, precum politica antisemită, de exemplu, rămân. Să nu uităm că în perioada în care Ion Antonescu era conducătorul României, pe teritoriul țării sau în spații controlate de armata română s-au petrecut crime abominabile, pogromuri, discriminări, s-au creat lagăre de muncă etc. Oricum ar sta lucrurile, Ion Antonescu rămâne o parte a istoriei noastre, pe care nu o putem ignora sau oculta. Viitorul nu i-a dat dreptate, fiindcă politica lui Hitler și a acoliților săi a fost condamnată de comunitatea internațională. Pe de alta parte, sovietele au ajuns să domine aproape jumătate din Europa, adică s-a întâmplat ceea ce Ion Antonescu a combătut cu toate fibrele ființei sale”. 

FOTO: Paradele aradele delirante executate elirante executate de români în cinstea e români în cinstea „conducătorului iubit”

Comuniștii au golit de conținut ziua națională

După 23 august 1944, comuniștii, care formau atunci un partid minuscul, aflat in ilegalitate, cu un rol deloc decisiv în acțiunile acelei zile istorice, „au confiscat” această zi, arogându-și toate meritele loviturii de stat puse la cale de Regele Mihai. Cum au transformat/mitologizat, ulterior, comuniștii ziua de 23 august 1944? Academicianul Ioan Aurel Pop: „Comuniștii noștri au acționat în spiritul oricărui regim de dictatură de extremă stângă, dar cu o undă de „originalitate” care ne-a costat mult mai mult decât pe mulți dintre vecinii noștri, și ei comuniști. Actul de la 23 august era numit în copilăria mea timpurie „insurecție”, apoi „insurecție armată”, iar spre finalul regimului, prin anii ’80 ai secolului trecut „revoluție de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”. Era și greu de reținut și de pronunțat!”

Anii ’80 și „geniul Carpaților”

„Plus că era și un nonsens la mijloc, o inadvertență logică. Dar cine mai avea atunci timp și interes pentru logică? Sărbătoarea națională era însă tot mai mult golită de conținut, pe măsură ce creștea cultul personalității lui Ceaușescu. Regimul urmărea să se aducă, să se exprime cât mai multe osanale „conducătorului iubit”, care era așezat în fruntea eroilor naționali, a voievozilor, a liderilor lumii. Se făceau spectacole gigantice cu elevi, pionieri, studenți, „oameni ai muncii” care trebuiau să scrie cu trupurile lor numele dictatorului, să strige în cor numele lui, să mimeze entuziasmul, mulțumirea, gloria. Despre rege nu se mai vorbea deloc sau aproape deloc, iar Antonescu era demonizat.

La un moment dat, au fost vreo două încercări de reechilibrare a situației, când s-a permis publicarea unei cărți de istorie a lui Aurică Simion, numite „Preliminarii politico-diplomatice ale insurecției române din august 1944” (apărute la Editura Dacia din Cluj, nu la București) și a romanului lui Marin Preda, „Delirul” (prima ediție datează din 1975). Aici, Ion Antonescu era prezentat cumva cu față umană, să zicem, chiar în postura dacă nu de opozant al lui Hitler, cel puțin aceea de lider demn, care a avut puterea să reziste pretențiilor dictatorului german. Anii ’80 au anulat însă aproape totul, pentru nimeni nu putea să umbrească personalitatea „geniului Carpaților”. Cu toate acestea, pentru majoritatea istoricilor și pentru intelectualii și oamenii de cultură autentici, sărbătoarea de la 23 august era lipsită de orice conținut, pentru că toți sesizau propaganda deșănțată, minciuna, mistificarea”. 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.