Culisele ședinței în care Zgonea a rămas fără sprijin în PSD

Culisele ședinței în care Zgonea a rămas fără sprijin în PSD

Mâine, social democrații se reunesc într-o nouă ședință a conducerii lărgite pentru a soluționa confl ictul Dragnea- Zgonea. Surse din PSD au declarat pentru EVZ că, cel mai probabil, Zgonea va fi exclus dacă nu-și dă demisia

Alimentat încă de vineri, printr-o serie de declaraţii acide şi multiple cereri de demisie, conflictul Dragnea- Zgonea a explodat ieri, la propriu, chiar în şedinţa BPN.

Potrivit surselor EVZ, Liviu Dragnea şi apropiaţii săi i-au cerut demisia lui Zgonea, atât de la şefia Camerei Deputaţilor, cât şi din poziţia de preşedinte executiv al PSD.

Plumb și Tudose au cerut demisia lui Zgonea

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform surselor citate, mai mulţi lideri social-democraţi – printre care Rovana Plumb şi Mihai Tudose – au luat cuvântul (în şedinţa BPN) şi i-au sugerat lui Valeriu Zgonea să-şi dea demisia, atât din funcţia de preşedinte executiv al PSD, cât şi de la şefia Camerei Deputaţilor. Dragnea nu i-a solicitat în mod direct asta, dar i-a transmis lui Zgonea, tăios, că s-a “descalificat total” prin atacurile proferate la adresa sa.

FOTO: Zgonea l-a invitat pe Dragnea să-l  dea afară

Codrin Ştefănescu a vorbit ultimul şi a lansat numeroase acuzaţii la adresa preşedintelui executiv. “Cine te învârte cu cheiţa, măi băiatule?! Cine? Ne-ai dat peste cap într- un moment în care PSD ar fi trebuit să dea dovadă de unitate. De ce vrei tu să arunci alegerile în aer? Nu ți-e rușine, măi băiatule?!”, l-a întrebat Ştefănescu pe Zgonea, potrivit surselor citate, în timp ce preşedintele Camerei o ţinea una şi bună că el are “un principiu”, şi nu scopuri ascunse.

“Condamnarea lui Liviu e a noastră, a tuturor!”

Totodată, Ştefănescu l-a acuzat pe Zgonea că şi-ar fi dorit ca Dragnea să primească o condamnare cu executare, că să preia PSD, moment în care Zgonea a spus că e sub demnitatea sa să răspundă unor astfel de „tâmpenii”. “Condamnarea nu este a lui Liviu, este a noastră, a tuturor. La Referendum, Liviu a condus o campanie a USL din care făceau parte oameni grei: Crin Antonescu, Tăriceanu, Dan Mihalache. Chiar şi Iohannis a adus multe voturi pentru suspendare, la Sibiu. Păi, toţi oamenii ăştia sunt condamnaţi acum, împreună cu Liviu, la doi ani de închisoare cu suspendare!”, a spus Ştefănescu, potrivit aceloraşi surse. De asemenea, el l-a acuzat pe Zgonea că a demarat “o campanie mediatică” împotriva sa.

Deşi şi-a pierdut din când în când cumpătul, fiind gata să părăsească sala, Zgonea a repetat acelaşi lucru, pe o tonalitate răstită: menţinerea lui Liviu Dragnea aduce imense prejudicii partidului şi favorizează percepţia, din ce în ce mai pronunţată, că PSD este doar “o frăţie a penalilor”.

„Nu demisionez. Dă-mă afară!”

Deşi a fost catalogat “om fără onoare”, Zgonea şi-a anunţat colegii că nu intenţionează să demisioneze, nici din poziţia de preşedinte executiv, şi nici de la şefia Camerei, deoarece e convins că nu a greşit cu nimic faţă de PSD, atunci când a solicitat demisia lui Liviu Dragnea. “Dămă afară!”, l-a îndemnat Zgonea lui Dragnea, zâmbind ironic.

Conform surselor EVZ, Dragnea a solicitat sprijinul oficial al preşedinţilor de filiale încă de duminică seară, iar în cursul zilei de ieri aceştia s-au îmbulzit să-şi anunţe susţinerea şi solidaritatea. De asemenea, deputaţii PSD discută deja despre oportunitatea mazilirii lui Zgonea de la şefia Camerei. Momentan, nu a fost vehiculat niciun înlocuitor. Cei mai mulţi lideri sunt de părere că Zgonea va fi exclus din PSD, miercuri, în urma şedinţei CExN, anunţate de Dragnea. De fapt, în şedinţa de ieri, Rovana Plumb l-a sfătuit pe Zgonea să-şi înainteze demisia de unul singur, ca să nu forţeze partidul să dea curs unei excluderi categorice, mâine.

Dragnea: „E puţin probabil să mai conduc PSD după locale!”

La finalul BPN, Dragnea l-a ironizat pe Zgonea, spunând că acesta nu reprezintă “o prioritate” pentru PSD şi că soarta preşedintelui Camerei se va tranşa miercuri, la pachet cu alte chestiuni. Totodată, el a specificat că e “foarte probabil” să nu mai fie preşedintele PSD după alegerile locale, susţinând că nici acum nu ar fi rămas în funcţie, dar a fost rugat de liderii pesedişti. De asemenea, luni dimineaţă, Zgonea a precizat că nu îşi dă demisia şi a susţinut că PSD are nevoie de un preşedinte “integru” şi “cinstit”, apreciind că “împăratul este gol”.

Povestea conflflictului de la vârful PSD

Relația din Liviu Dragnea și Valeriu Zgonea nu mai este demult una de prietenie. Vineri, a fost doar ziua în care războiul rece dintre ei a explodat. Vă prezentăm cronologia conflictului Dragnea-Zgonea din ultimele zile:

Vineri, 22 aprilie:

● Social-democraţii s-au reunit în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, la sediul central al PSD, la nici jumătate de oră după sentinţa ÎCCJ în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul „Referendumul”. Dragnea nu a vrut să facă nicio declarație până la finalul ședinței.

● Dragnea anunță că în urma discuţiilor cu colegii săi de partid a decis să rămână preşedinte al PSD.

● Valeriu Zgonea anunță că se gândeşte dacă îşi dă sau nu demisia din funcţia pe care o deţine în PSD până luni.

Duminică, 24 aprilie:

●Valeriu Zgonea scrie pe Facebook că, spre deosebire de alte partide, un lider are responsabilitatea destinului politic a peste jumătate de milion de suflete, cărora trebuie să le insufle încredere şi speranţă, nicidecum să le arunce în spate propriile sale probleme.

● În replică, mai mulți lideri din teritoriu îi cer demisia.

● Liviu Dragnea anunță seara, la Antena 3, că social-democraţii se vor reuni miercuri în Comitet Executiv Naţional. El a precizat că reuniunea va fi convocată pentru „o analiză la rece” .

● Tot la Antena 3, Liviu Dragnea a declarat că Zgonea, nu i-a cerut demisia în şedinţa CexN de vineri, ci pe Facebook, şi s-a declarat dezamăgit de o astfel de atitudine.

● Preşedintele PSD a mai spus că Valeriu Zgonea începe să fie perceput ca având o agendă diferită de cea a partidului şi că nici nu mai contează dacă preşedintele Camerei Deputaţilor îşi va da demisia din PSD întrucât „e descalificat”.

Dușmănie veche

Evenimentul zilei a scris încă din februarie despre războiul dintre Liviu Dragnea și Valeriu Zgonea, cel din urmă vizând de mult timp scaunul de președinte al PSD. EVZ relata pe surse că, relaţiile dintre Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea nu mai sunt la fel de bune ca în octombrie anul trecut, când au făcut echipă la conducerea PSD. În vara anului trecut, într-un interviu pentru Associated Press, Zgonea descria PSD astfel: „Suntem într-o situație de criză... cu liderul inculpat (Victor Ponta) și cu vicepreședintele (Liviu Dragnea) condamnat pentru corupție”.