Conducerea lărgită a PSD i-a cerut, aseară, premierului Mihai Tudose, în cadrul unei ședințe extrem de tensionate la sediul central al partidului, să renunțe la ideea de eliminare din Guvern a celor trei miniștri intrați în vizorul DNA, Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Viorel Ilie. Intrarea PSD în opoziție a fost scenariul pe care toată formațiunea a încercat să-l evite
Până la ora închiderii ediției, niciunul dintre cei trei demnitari nu-și prezentaseră demisia. Mai mult, peste 10 lideri ai PSD l-au criticat fățiș pe premier, înainte de ședință, și i-au cerut să nu treacă peste voința partidului și nici să nu demisioneze, așa cum a amenințat că va face. În timpul ședinței, o parte din liderii PSD au acuzat faptul că nu este normal ca premierul să aibă un discurs pro-DNA și pro-Klaus Iohannis, au relatat pentru EVZ surse participante la ședință. PSD se teme, însă, că dacă Tudose demisionează, atunci partidul riscă să ajungă în opoziție. Premierul nu se arătase dispus, până la închiderea ediției, să revină asupra deciziei de remaniere a miniștrilor „cu probleme penale”.
Vedeta PSD din sondajele de opinie, Gabriela Firea, a deschis ieri, la prânz, tirul acuzațiilor la adresa premierului spunând că acesta nu a procedat „onest” când a anunțat la TV remanierea, peste capul partidului. „Toate aceste nemulţumiri, posibile frustrări, trebuie sa fie întâi anunţate în forurile de conducere ale partidului”, a zis ea pe scările sediului PSD.
Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, ajunge imediat după Firea și spune că scenariul ieșirii partidului de la guvernare „nu este actual”, dar nici nu l-a eliminat din discuție pentru că demisia premierului este o „posibilitate de luat în calcul”.
Ministrul fondurilor UE, Rovana Plumb, a ținut morțis să intre pe ușa din față și să anunțe că atragerea fondurilor europene nu s-a oprit odată cu cererea de urmărire penală a sa.
Klaus Iohannis. FOTO: MARIUS VLAD
Masa și demisia
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, s-a declarat „foarte optimist” că premierul nu va juca cu demisia pe masă pentru că „nu am văzut nici masa, nici mandatul” și că partidul va găsi o soluție să iasă din criză. După care l-a înfruntat pe premier cu Constituția. „Eu nu cred în chestiunea asta cu miniștri cu probleme penale, atât timp cât în Romania există prezumția de nevinovăție ea trebuie aplicată, eu știu că așa spune Constituția”, a zis ministrul. Plus că, în eventualitatea unor recomandări de la Bruxelles pentru eliminarea din Guvern a miniștrilor vizați de DNA, „noi suntem la București și vorbim despre programul de guvernare votat de români”.
Doi dintre miniștrii vehiculați pe surse drept remaniabili, Răzvan Cuc (Transporturi) și Florian Bodog (Sănătate), au intrat rapid în sediu și au respins, cu un zâmbet forțat, întrebările presei.
Președintele comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, nu credea că Tudose își va permite să facă o remaniere împotriva voinței partidului, iar pierderea guvernării e exclus-o pentru că PSD are majoritate în Parlament.
Sinceritatea lui Andronescu
Unul dintre cei mai vechi membri ai conducerii PSD, Ecaterina Andronescu, a afișat o supărare fără perdea. „Eu vreau să aflu întăi de ce am ajuns aici și de ce nu am avut o singura grijă, aceea a guvernării”. Întrebată dacă PSD a făcut o greșeală atunci când l-a susținut pe Tudose în funcția de premier, ea a răspuns: „Cred că sunt mai multe greșeli”.
Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, cu ștate vechi în partid și martor la cele mai răsunătoare scandaluri din ultimul deceniu la partid, a spus că Tudose nu procedează corect. „Nu a căzut din pom domnul Tudose, a fost susținut de PSD și ALDE. Nimeni nu poate fi independent dacă depinde de o majoritate”, a zis el.
Lovitură pentru Bruxelles
Europarlamentarul Viorica Dăncilă a intrat prin ușa din spate a partidului. „Nu poate un funcţionar de la Bruxelles să ne spună cine pleacă sau cine nu pleacă” și fondurile europene nu se condiționează de o persoană sau de alta”, a spus ea. „Plus că au fost și comisari europeni asupra cărora au planat suspiciuni dar acest lucru nu a reprezentat o problemă”, a mai afirmat ea.
Discuții aprinse
După mai multe runde de discuții în sediul PSD din Băneasa, departe de ochii presei, Tudose și Dragnea au venit împreună la ședință. Tudose este mai zâmbitor, însă Dragnea este negru la față. „Mai sunt tensiuni între dumneavoastră?”, întreabă presa. „De-asta stăm împreună, ca să nu...”, răspunde premierul. Dar cum va arata guvernarea dupa ziua de ieri?
„Păi am văzut ca e 6,1 creștere economica și va fi mai mare”, spune Dragnea și Tudose dă din cap. Înainte să închidă ușa în urma lor, Tudose spune că „oricând îmi cere partidul demisionez”.
Tăriceanu nu a cedat
Conducerea ALDE i-a cerut, ieri, ministrului Viorel Ilie, pentru care DNA a cerut urmărirea penală, să nu își depună demisia din funcție pentru că nu are motive. Pe de altă parte, partidul a discutat în spatele ușilor închise că nu va ieși de la guvernare chiar dacă Tudose le va remania ministrul și că vor nominaliza, pur și simplu, în această situație, un alt ministru.
Cum l-a ajutat Iohannis pe Tudose
Înaintea ședinței PSD, premierul Mihai Tudose și președintele Klaus Iohannis au avut o discuție la Craiova, la finalul căreia șeful statului a sugerat că în cazul în care Mihai Tudose ar demisiona sau PSD i-ar retrage sprijinul politic, atunci socialdemocrații riscă să ajungă în opoziție pentru că el ar putea să nu mai desemneze un premier PSD. „Dacă şi acest Guvern ar cădea, atunci cu siguranţă ar trebui să-mi pun întrebarea la modul extrem de serios dacă PSD ar mai avea capacitatea să guverneze”, a spus Iohannis.