Culisele luptei pentru Curtea de Conturi

Surse din conducerea PSD au declarat, ieri, pentru EVZ, că „în proporție de 51%” funcția de președinte al Curții de Conturi va fi preluată pentru următorii 9 ani de către unul dintre cei mai fideli oameni ai lui Liviu Dragnea din Palatul Victoria: Secretarul General al Guvernului, Mihai Busuioc (foto).

Un alt nume luat în calcul în partid, ca variantă „de rezervă”, este fostul ministru de Finanțe, Viorel Ștefan. Parlamentul urmează să valideze 6 noi membri ai Curții de Conturi și un alt post eliberat este cel de șef al Autorității de Audit, unde și-a depus candidatura un alt apropiat al lui Dragnea: avocatul Dan Vlădescu, fost președinte ANRMAP, a aflat EVZ. PNL și PMP nu au depus candidaturi la Curtea de Conturi, fiind convinse că PSD va respinge candidații în Parlament. Din partea USR și-a depus candidatura Daniela Sabău, ex-auditor în Ministerul Transporturilor.

Cheia

În vară, când PSD a depus moțiune de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu, fostul premier Victor Ponta spunea că Dragnea controla Guvernul prin doi oameni-cheie: Mihai Busuioc „la care veneau toate documentele care ar fi trebuit să vină la primul-ministru (...) informările de la serviciile de informaţii (...)” și prin intermediul lui Sevil Shhaideh „care ținea banii” ca ministru al Dezvoltării.

Curtea de Conturi este principala instituție prin care statul verifică modul în care este cheltuit banul public