Deși Raluca Turcan, a declarat în mai multe rânduri că înființarea comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, spunând că e doar "un pretext şi o butaforie" a PSD, președintele interimar al PNL nu numai că a fost de acord ca liberalii să aibă membri în Comisie, a și decis cine să intre în componența ei, fără a consulta în prealabil grupurile parlamentare ale partidului, au spus surse ale formațiunii, pentru EVZ.
Surse liberale au declarat, pentru EVZ, că atât grupul PNL din Camera Deputaților, cât și cel din Senat au aflat în plenul de, ieri, că din comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 vor face parte deputații PNL, Cezar Preda și Vasile Varga și senatorul Daniel Fenechiu.
"Doamna Turcan a avut un superdiscurs împotriva Comisiei de anchetă. Dacă eu vin și spun sunt împotriva comisiei, cum poți tu să desemnezi oameni? Dacă ești împotrivă înseamnă că nu desemnezi oameni în comisie. Mai mult decât atât, chestie care a înfuriat pe foarte multă lume, ea nu a trecut prin grup deciziile. Deci noi am aflat ieri în plen, componența comisiei. Am fost toți șocați. În plus, nu a dat nicio explicație parlamentarilor PNL. Unul la mână tu ești împotriva Comisiei de anchetă. Doi: ești împotrivă, dar desemnezi oameni și trei: desemnările nu-s trecute prin grup și le faci tu de capul tău. Nu știu, PNL parcă e din ce în ce mai absurd în tot ce face. ", au explicat surse din partid, pentru EVZ.
Unii liberali consideră că negocierile s-au purtat în spatele ușilor închise între Turcan și cei ulterior desemnați să facă parte din Comisie pentru "a împărți sinecuri prin partid".
"Este un stil de lucru pe care l-a consacrat, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în PNL. Când au fost aleși președinții de Comisii a venit și ne-a băgat list ape gât, deși au dorit și alții să candideze. A venit și a zis “ăștia sunt oamenii”. Când a fost cu ANRE, cu Curtea de Conturi, etc, la fel a făcut. Acum am aflat cine sunt colegii noștri propuși. Noi eram obișnuiți să luăm deciziile la persoană prin vot. E un interes comun, că i-a propus și ei au acceptat. Probabil interesul este să-și poziționeze anumiți oameni. E o chestiune de a împărți diverse sinecure prin partid. E vorba de o procedură neemocratică pentru că PNL, de când lumea, atunci când s-a votat, s-a votat democratic", a declarat, pentru EVZ, un deputat PNL.
Alți liberali consideră că Turcan a eliminat concurența în interiorul partidului.
"Ar fi vrut mai multă lume la Comisie și din vot la grupuri ieșea altceva. De aia s-a evitat consultarea", a explica, pentru EVZ un senator PNL.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, ieri, cu 241 voturi "pentru" şi 86 "împotrivă", înfiinţarea comisiei de anchetă specială privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009. Tot ieri a fost votată și componența Comisiei care va fi condusă de senatorul PSD, Mihai Fifor. Membri Comisiei sunt următorii: PSD - Dorel Căprar, Oana Florea, Eugen Nicolicea, Mihai Weber, Liviu Pleșoianu, Adrian Țuțuianu; PNL - Vasile Varga, Cezar Preda și Daniel Fenechiu, USR - Mihai Goțiu, George Dîrcă, PMP - Robert Turcescu, ALDE - Steluța Cătăniciu și UDRM - Antal Istvan.
Turcan: Comisia de anchetă, o scenetă desuetă
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a scris, ieri, pe Facebook, după votul plenului reunit al Parlamentul prin care a fost înființată Comisia de anchetă a prezidențialelor din 2009, că scopul Comisiei este "disimularea unei anchete împotriva şefului DNA", deoarece justiţia este "marea durere" a PSD-ALDE.
"Comisia de anchetă NU s-a constituit pentru verificarea alegerilor. E doar un pretext și o butaforie, o scenetă desuetă pentru care autorii nu au nici măcar bunul simț să ofere un fir logic.
Curtea Constituțională a validat alegerile, iar Parchetul verifică deja alegațiile unor domni certați cu legea. Doar domnii certați cu legea sugerează astfel de suspiciuni. Atrag atenția că nu le enunță, doar le sugerează, o dovadă în plus a superficialității și lipsei de bărbăție – le este frică să-și asume penal acuzații false. Scopul anchetei nu sunt alegerile, ci disimularea unei anchete împotriva șefului DNA sub pretextul unei comisii de anchetă.
Vom vedea mai multe discuții despre DNA decât despre alegeri. Justiția e marea durere a PSD-ALDE, NU alegerile! Pe alegeri, am văzut până acum cât preț au pus – Zero! În schimb, Justiția îi deranjează pentru că nu o pot controla.
Prin acest demers se generează, cu intenție, un conflict constituțional, suprapunând puterea Legislativă peste cea Judecătorească – pentru că nu pot fi realizate anchete parlamentare și judiciare în același timp cu privire la același subiect.
PNL a votat împotriva înființării acestei comisii de anchetă și va folosi toate mijloacele parlamentare pentru arăta adevăratul scop al anchetei", a scris Turcan, pe rețeaua de socializare.
În plenul comun al Parlamentuui, din 26 aprilie, când PSD a decis reîntoarcerea în Comisiile juridice a raportului privind constituirea comisiei, liderul PNL, Raluca Turcan, a solicitat respingerea constituirii Comisiei de anchetă pentru alegerile din anul 2009.