Cuirasatul blestemat, nava preferată a lui Hitler. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Cuirasatul blestemat, nava preferată a lui Hitler. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Pe 12 noiembrie 2019, se împlinesc exact 264 de ani de la naşterea lui Gerhard Johann David Waitz von Scharnhorst, un celebru general prusac, singurul care i-ar fi putut face faţă lui Napoleon. Era cel mai bun şef de stat major “money can buy”.

12 noiembrie

 

Cuirasatul blestemat, nava preferată a lui Hitler. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Ne puteți urmări și pe Google News

 

 

Pe 12 noiembrie s-au născut Auguste Rodin, Gerhard von Scharnhorst, Grace Kelly, Alexandr Porfirievici Borodin, Hassan Rohani, Neil Young, Cote de Pablo, Anne Hathaway, Vasile Goldiş, Nadia Comăneci.

 

În calendarul creștin-ortodox, pe 12 noiembrie, sunt Sfinții Ioan cel Milostiv din Alexandria, Nil Pustnicul și năsăudenii Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu.

 

Tradiţional, de astăzi încep Martinii de toamnă. Iarăşi o sărbătoare antică foarte importantă pentru că ţine trei zile, centrată pe Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, de pe 13 noiembrie.

Nu sunt sărbători destinate ursului, lui Moş Martin, ci tot lupilor. Filipii cu altă denumire. Şi ziua de astăzi, ca şi ziua de 10 noiembrie este destinată rugăciunilor pentru sănătatea lupilor, adică a dacilor.

 

O notă specială pentru Borodin, îl pomenim astăzi, ultimul compozitor romantic, unul dintre cei Cinci Mari. Simfonia a II-a, Bogatârskaia, m-a urmărit, cu acordurile ei, în imensitatea Asiei. Borodin şi Homeira, (o cântăreață celebră iraniană, în exil) ce combinaţie ciudată, dar muzica iraniană are ceva din măreţul imperiu persan, astăzi pierdut în amintiri, dar prezent în anvergura muzicii şi a poeziilor de dragoste, ale rubaiatelor, catrenelor, lui Omar Khayyam!

 

O notă şi mai specială pentru doamna Nadia Comăneci, care pe 12 noiembrie îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Să-i spunem cu toţii: La Mulţi Ani, cu sănătate şi bunăstare!

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți, am trecut de un weekend, în care, primul de foarte mult timp, nu a mai venit nimeni la poarta mea. O fi venit, dar eu nu am auzit, pentru că până în Sf. Duminică a Paștilor, de la anul, pe 19 aprilie, porțile pustniciei mele sunt închise. Dar ca să nu mă plictisesc, oricum eu nu mă plictisesc niciodată, nu știu ce este plictiseala, mi-ați scris mulți dintre domniile voastre. De la simple întebări, la adevarate compuneri de mai multe pagini. Ciudat, nu știu dacă trebuie să mă bucur, este faptul, că, destui dintre domniile voastre nu doresc să discutăm despre politică, sau alte prostii, ci despre problemele cotidiene ale domniilor voastre, îmi cereți sfaturi. Pe care vi le dau, dacă mă pricep.

 

"Evenimentul Zilei" din 12 noiembrie 1859 a fost că fabulosul acrobat Jules Leotard şi-a făcut debutul la Paris, printr-o senzaţională performanţă la trapez, sub marea cupolă a Circului de Stat. Leotard nu folosea plasa de siguranţă. Spunea că "nu este onorabil"! Era plătit cu 500 de franci-aur pe zi, o sumă foarte mare. Poate, după ce termin articolul, o să văd ”Trapez” un film-cult din anul 1956 cu Gina Lollobrigida, Burt Lancaster și Tony Curtis.

 Un "leotard" a purtat Nadia Comăneci în luna iulie 1976, la Olimpiada de la Montreal. Este costumul inventat de Leotard, astăzi folosit de  gimnaşti, atleţi, acrobaţi şi nu numai, un costum care devine o a doua piele, ţine muşchii încălziţi şi nu împiedică mişcările.

Sunt mai multe momentele din viaţă în care m-am simţit foarte mândru că fac parte din poporul român, că am fost născut pe aceste locuri, în Grădina Maicii Domnului şi crescut în valorile acestei naţii. Unul dintre aceste momente a fost în iulie 1976, când celebra Nadia Comăneci a luat nota 10 de şapte ori şi trei Medalii Olimpice de Aur. Pentru prima dată în istoria sportului mondial.

 Dar, constat cu amărăciune, că aceste momente devin tot mai rare! Oare am mai avut un moment de mândrie naţională în ultimii 30 de ani? Dar se mai ştie ce este naţie, patriotism, mândrie naţională? A propos, duceți-vă să vedeți filmul ”Maria, Regina României” este un film românesc excepțional, cum nu s-a mai făcut de mult, un film frumos, emoțional. Un film ca la Hollywood, de la care ieși cu zâmbetul pe buze și cu sufletul înălțat. Era pe timpul în care și străinii erau patrioți, în România!

 Dar, domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, aţi fost vreodată mândri că sunteţi români? Aştept opiniile domniilor voastre, ca de obicei, la dom.profesor@gmail.com.  

 

 

Cuirasatul de buzunar Scharnhorst

 

Pe 12 noiembrie 2019, se împlinesc exact 264 de ani de la naşterea lui Gerhard Johann David Waitz von Scharnhorst, un celebru general prusac, singurul care i-ar fi putut face faţă lui Napoleon. Era cel mai bun şef de stat major “money can buy”. Dar, urmare bătăliei de la Lützen, unde este rănit grav, moare pe 28 iunie 1813, la Praga. Germanii l-au preţuit mult pe Gerhard von Scharnhorst, i-au înălţat statui, au denumit școli și parcuri, ba și unele cartiere şi au botezat o navă de război cu numele lui, mândria celui de al Treilea Reich. Fiind aniversarea un număr pitagoric  2-2x3-2x2, adicătele ”3” o să vă spun cu acest prilej o poveste. Adevărată, ca toate poveștile mele.

Povestea spune, că, în timpul ultimului război mondial, matrozii germani fugeau ca de dracul, Doamne iartă-mă, de cuirasatul de buzunar Scharnhorst, în fotografia din titlu.  Erau ei patrioţi, dar preferau alte nave ale Kriegsmarine  ca să lupte cu inamicii.  Şi totuşi mândria navală a celui de al treilea Reich era o adevărată bijuterie militară navală.  Greu înarmată cu tunuri navale de mare distanţă, dintre care nouă unităţi de 280 mm, 137 de guri de foc de diferite calibre repartizate pe lungimea ei de 235 metri, șase tuburi de lansat torpile, nava era foarte rapidă, atingea și 60 km/h, cu un blindaj considerat perfect, la linia de plutire de 35 de centimetri (!!!) cu trei, apoi patru avioane la bord, avînd sonar şi chiar un radar primitiv.

În ciuda condiţiilor de viaţă, net superioare altor nave germane, marinarii nu voiau să se îmbarce pe Scharnhorst, pentru că era... blestemat !

Încă din timpul construcţiei nava şi-a arătat caracterul diabolic.  Nici nu era pe trei sferturi terminată şi s-a răsturnat la babord omorînd 62 de muncitori şi rănind grav alţi 104. Atunci a fost blestemat și vrăjit, se pare, de către mama unuia dintre muncitorii striviți în accident. Într-o noapte gărzile au găsit semne cabalistice, și cruci întoarse, făcute cu cretă roșie pe copastia vasului de război. Nimeni nu știa cum au ajuns acolo, sau cine le-a făcut.

A venit şi ziua lansării la apă, pe 3 octombrie 1936.  Tot partidul nazist la vârf era acolo: Hitler, Goering, Himmler, Scheirich, Hess şi Doenitz.  Lipsea doar Scharnhorst – care se autolansase în primele ore ale dimineţii omorînd cîteva santinele şi scufundînd toate ambarcaţiunile pe care le întâlnise pe canal.   Pentru a salva aparenţele, Hitler declară că s-a experimentat un sistem secret de lansare.

Nebotezat şi blestemat, Scharnhorst este trimis la recucerirea portului Danzing (Gdansk).   Jurnalele filmate ale vremii arată teribila navă trimiţînd salvă după salvă, zeci de tone de obuze, în direcţia paşnicului port, locuit în mare parte tot de germani.  Naziştii nu au pomenit deloc, în propaganda lor, că în cursul acestei execuţii fără milă, un tun de calibru mare a explodat omorând pe loc nouă tunari, iar o turelă blindată cu un sistem defectuos de aerisire şi ventilaţie şi-a asfixiat tot statul major, format din 12 ofiţeri de marină de cea mai înaltă calificare.

Seria nenorocirilor continuă.  Scharnhorst  ia parte la asediul portului norvegian Oslo, lipsit practic de o apărare eficientă.   Blestematul este singura navă germană care este lovită de anemica artilerie de calibru mic a norvegienilor. Şi nu o dată, ci de 12 ori. Încă 11 marinari germani ucişi. Dar, în timpul bătăliei, cuirasatul german își demonstrează superioritatea. Angajează nava de line britanică HMS Renown pe care o avariază grav și scufundă portavionul HMS Glorious ca și cele două distrugătoare de escortă, Acasta și Ardent. O adevărată navă demonică, dar și ea a fost sub tirul britanic.

Greu atins şi cu incendii la bord, terorizat de bombardierele englezeşti, Scharnhorst  reuşeşte să ajungă pe Elba, acasă.

Pentru un motiv necunoscut (din nou blestemul?) radarul nu semnalează prezenţa unuia dintre cele mai mari transatlantice: Bremen.  Rezultatul,  Bremen este spintecat şi imobilizat pentru totdeauna.  Reparat, cu mare greutate, Die Schelmenstreich (blestămăţia, cum o denumeau pe ascuns marinarii germani) este trimisă să intercepteze un convoi de nave aliate, departe, în Arctica.  Ghidat de radarele sale şi folosindu-se de tunurile sale puternice care putea să tragă dincolo de zare,  Scharnhorst  interceptează şi scufundă rapid tot convoiul – nimeni nu a mai auzit de el, vreodată.

Nefericitul căpitan al corvetei de escortă apucă să trimeată în clar semnalul de alarmă şi coordonatele.  Ca urmare, cinci crucişetoare grele britanice ale Home Fleet pleacă spre Scharnhorst şi după zile de căutare reuşesc să-l intercepteze în ziua de 26 decembrie 1943, a doua zi de Crăciun. Bătălia navală o s-o găsiți în manualele de istorie militară sub denumirea bătălia de la North Cape. 

În faţa superiorităţii numerice, cuirasatul german încearcă să se salveze prin viteza mai mare de care dispunea.  Şi pare că reuşeşte.  Fluierînd a pagubă, comandatul patrulei britanice, la bordul crucişetorului greu  Duke of York,  vede cum nava germană se pierde în depărtare.  Dispune întoarcerea patrulei, dar în momentul executării manevrei ordonă foc cu tot bordul spre cuirasatul inamic care dispărea în zare, la peste 15 kilometri  distanţă.  Salva celor cinci crucişetoare pleacă, iar Scharnhorst o primeşte, ca prin minune, direct în magazia de muniţie – explodează şi se scufundă pe loc.  Scapă, din cei 1.968 care se aflau la bord,  doar 36 de marinari germani.  Alți 27 de marinari care s-au salvat într-o șalupă, nu au scapt de blestem, deoarece mica instalaţie cu petrol care urma să le asigure supravieţuirea în frigul Atlanticului de Nord explodează şi îi omoară pe loc, până la sosirea salvatorilor britanici.

Legenda spune că blestemul  porneşte de la tratatul european care limita deplasamentul navelor de război germane la 10.000 de tone.  Dar cuirasatul de buzunar Scharnhorst avea bine peste 32.000 de tone deplasament.  Se mai spune că amiralul Doenitz i-a reamintit lui Hitler, prin termeni ocoliţi, bineînţeles, că nu respectă obligaţiile asumate de ţara sa.

 „Aşa să ne ajute Dumnezeu!” ar fi răspuns, cu cinism, Hitler, ateu, bănuit mare iniţiat şi practicant al magiei negre.

„Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău, că altfel blestemul va fi pe capul şi pe inima ta şi alor tăi pînă la a şaptea spiţă” – spune unul dintre manuscrisele găsite la Marea Moartă. A Treia Poruncă.

Şi, iata, că luîndu-se Numele Domnului în deșert  blestemul  s-a dezlănţuit, aşa cum au spus cei care știau!

 

În viață este bine să te ghidezi după sfaturi bune și să urmezi căile verificate, să-i urmezi pe cei care știu, cu speranța mereu prezentă că mâine este o altă șansă, o altă zi!

 

☼     ♂     ♀              12  noiembrie 2019

 

BERBEC  Configuraţia astrologică te avantajează în folosirea iscusită a unor veşti sau informaţii. Atenţie la presă şi la reţelele de socializare, poţi avea unele date de excepţie. Nu le pierde! Eşti într-o perioadă de reconstrucţie sentimentală şi profesională şi ziua de astăzi e nimerită să-ţi lămureşti unele lucruri şi mai ales să te înţelegi pe tine, structura modului în care descifrezi ceea ce se întâmplă. Configuratiile şi aspectele planetare oferă cadrul pozitiv pentru posibilitatea rezolvării unor vechi probleme.

TAUR  Limitează-te la activităţile de rutină. Astăzi nu trebuie să întreprinzi nimic important, este marți, trei ceasuri rele, dar nu se știe care! Evită graba, mai ales spre seară. Nu este o zi grozavă, dar nici cea mai proastă din anul acesta! Ori problema cu care te confrunţi azi este foarte complexă, ori, din cauza oboselii, nu te poţi concentra. Şi într-un caz şi în celălat nu aştepta să intri în criză de timp, cere ajutor. Cu toate ca vremea si vremurile te influenţează negativ şi treci printr-o perioadă mediocră, fă în aşa fel ca să nu fie vizibil pentru anturaj. Totuşi, cu ceva curaj o să reuşeşti în ceea ce îţi propui.

GEMENI   Dacă depinde de tine, amână tot ceea ce este important şi mai ales dacă e în legătură cu planurile tale de viitor. Dă curs şi rezolvă problemele urgente, minore. Seară plăcută - la un film?! Du-te la Regina Maria, o să-mi mulțumești! Astăzi dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Aproape nimic nu te poate întrista sau perturba. Atitudinea ta este pragmatică şi utopică în acelaşi timp, performanţă rară şi notabilă, însă poţi să ratezi cu uşurinţă câteva ocazii. Dar cui îi pasă! Ţie, în nici un caz...

RAC Vrei să rezolvi toate problemele, în aşa fel ca să fie toată lumea mulţumită! Totuşi, astăzi trebuie să faci o alegere mai grea. Nu poţi să mulţumeşti mereu pe toată lumea, dar poţi să încerci! Transformări în bine ale relaţiilor cu prietenii sau familia. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când răbdarea iţi este pusă la încercare. Călătoriile nu sunt sub un semn fast, mai bine stai acasă, în sensul să nu părăseşti localitatea de domiciliu, sau reşedinţă!

LEU   Astăzi ai o eficacitate sporită în tot ceea ce faci, pentru că ai renunţat la îndoieli şi la tatonările inutile. Ai găsit un nou echilibru moral şi fizic. Cine nu riscă, nu câştigă! Conjunctura astrologică îţi indică o energie în creştere. Profită de această amplificare a vitalităţii, cu harnicia şi voinţa care te caracterizează, să prevalezi, să ai succes. Energia suplimentară furnizată te face să te risipeşti mai ales în latura mai frivola a vieţii, sigur, după orele de program. Interesul, aproape o pasiune s-ar putea spune, caracteristic zilei este pentru îmbrăcăminte. Vrei neapărat să cumperi ceva frumos şi călduros. Foarte bine!

FECIOARA  Toată ziua persoanele născute în semne de foc şi aer îţi sunt binevoitoare şi te ajută, în special Leii şi Săgetătorii, dar este bine să eviţi pe cei născuţi sub semne de apă şi pământ. Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere. O zi care se anunţă obişnuită, dacă nu te-ar nelinişti veştile rele din presă. Vezi-ţi de treburile tale, de familia ta, de programul tău şi gândeşte de bine, pozitiv. Şi, repet, gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune! Este Crezul primilor creştini, cei care îl urmau pe Iisus!

BALANŢA  Conjunctura astrologică îţi este favorabilă, în special în ceea ce priveşte noile idei, noile proiecte, noile căi de urmat. Trebuie doar să îndrăzneşti, norocul ajută pe cei curajoşi! Sfera comunicării este, însă, afectată dar şi evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente.

SCORPION  Eşti mai filosof decât de obicei, astăzi îţi place să spui maxime şi proverbe. În relaţiile sentimentale poţi avea întietate numai dacă nu contrazici chiar de la început! Nu pierde timpul! Ai un program aglomerat, cu multe de făcut, dar astazi este bine sa vorbeşti mult fără să spui mare lucru şi să nu iei decizii importante. Te pricepi… Nu-ţi lipseşte ambiţia şi energia, dar în conjunctura actuală, astrală şi de la locul de muncă, nu-ţi foloseşte la nimic, singura cale de urmat este camuflajul, mimetismul dinamic. Şi faptul că acasă familia, prietenii te susţin, orice ar fi!

SĂGETĂTOR  Îţi faci iluzii, eşti un pic în afara realităţii. Poate unde este vorba de interesele tale personale. Fii vigilent şi analizeză cu atenţie atitudinile celor din jurul tău, anturajul, familia. Perioada, totuşi, iti este favorabilă, în general. Ziua de astăzi face să-ti crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.

CAPRICORN Ai unele probleme personale şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor, mai ales la serviciu sau la muncă, sau unde activezi. Nu uita că ceea ce este important pentru tine este să placi celor din jur! Sigur, în primul, primul rând este siguranţa proprie!  Astăzi ai ceva mai mult noroc decât în mod obişnuit, în sensul că nu o să ai niciun necaz mare.

VĂRSĂTOR   La serviciu este o perioadă puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe cu două înţelesuri. Nimic foarte important, în aparenţă. Dimineaţa trebuie să te ocupi de problemele altora. Totuşi, ai o informaţie pe care o aşteptai de mai mult timp şi care te avantajează. Seară plăcută, poate la un film nou, poate la sală să te ţii în formă. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la rude, la familie, sau la prietenii buni, la anturajul apropiat, în general.

PEŞTI Dimineaţa ai o oarecare nesiguranţă, neaşteptată şi nerecomandabilă. Ai unele îndoieli. Trebuie să treci repede peste starea aceasta, vremurile sunt aspre şi nu cruţă sau aşteaptă pe nimeni! Totuşi, nimic foarte important, în aparenţă. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Comunică cu prietenii. Veşti bune şi ţi se propun programe de distracţie de seară. Ţine-ţi cunoştiinţele (mai ales cele feminine) strict la distanţa potrivită, nu încuraja efuziunile sentimentale şi micile confesiunile mincinoase. Nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Propria inteligenţă şi intuiţia pot rezolva situaţia!