Cubanezii se pregătesc de capitalism cu sprijin de la stat

O jumătate de milion de bugetari vor fi disponibilizaţi de regimul comunist cubanez, însă statul le oferă o alternativă în mediul privat, explică, pentru EVZ, ambasadoarea Cubei la Bucureşti.

Regimul de la Havana este pregătit să-i sprijine prin măsuri concrete pe cei 500.000 de angajaţi ai sistemului public care vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul primului trimestru al lui 2011, a declarat pentru EVZ ambasadoarea Cubei la Bucureşti, Excelenţa sa Marta Caridad Fajardo Palet.

Guvernul generalului Raul Castro se pregăteşte să lanseze în cursul acestei luni o amplă reformă a pieţei muncii interne, care include şi disponibilizarea a o jumătate de milion de posturi din sectorul de stat până în aprilie 2011.

Numărul celor aflaţi pe lista reducerilor de personal reprezintă circa 20 la sută din forţa de muncă activă din Cuba.

Nimic impus, totul discutat

"Aceasta nu este o măsură luată peste noapte, una impusă. Este o măsură analizată la nivelul de bază al societăţii pentru a i se vedea implicaţiile la nivel social", a subliniat diplomatul cubanez.

"Cei 500.000 de angajaţi nu vor fi aruncaţi în stradă, mulţi vor fi repartizaţi în alte sectoare care înregisterază un deficit de personal, precum agricultura, învăţământul sau construcţiile", a mai explicat Palet.

"Guvernul a liberalizat deja 178 de meserii pe cont propriu - florari, instalatori, zidari, profesori de muzică -, iar cubanezii sunt încurajaţi astfel să îşi dezvolte propria afacere, în special în zona de servicii. Banca Naţională a Cubei ia în calcul posibilitatea acordării de credite acestor mici întreprinzători", a subliniat ambasadorul.

"Până la sfârşitul anului trecut, statul distribuise deja 50 la sută din terenurile din proprietatea sa populaţiei interesate să muncească în agricultură", a adăugat ambasadoarea. Micii afacerişti vor putea să contracteze şi mână de lucru, a precizat Marta Palet.

Turismul susţine economia

La finele anului trecut, circa 800.000 de cubanezi activau în sectorul privat - 231.000 erau angajaţi în cooperativele agricole, 144.000 munceau pe cont propriu, iar 448.000 exploatau propria bucată de pământ, conform AFP.

Potrivit unei directive a Partidului Comunist Cubanez, populaţia disponibilizată va putea activa, de asemenea, pe cont propriu, şi în sectoarele transporturilor, alimentaţiei sau turismului. "Turismul este în prezent principalul pilon al economiei cubaneze", a subliniat ambasadoarea.

Precedentul anilor '90

Diplomatul cubanez a exclus orice risc de frământări sociale în urma acestor măsuri de austeritate deoarece acestea au un precedent în istoria recentă a ţării.

"La începutul anilor '90, odată cu prăbuşirea blocului comunist, a dispărut şi 80 la sută din piaţa de desfacere externă a Cubei. Am fost nevoiţi să instaurăm atunci ceea ce am numit perioada specială. Circa 200.000 de muncitori din industria zahărului s-au aflat atunci în situaţia celor 500.000 din prezent după ce mai multe fabrici au fost închise fiindcă preţul scăzut nu mai acoperea costurile de producţie", a exemplificat ambasadorul.

Fiecare funcţionar va beneficia de un salariu compensatoriu, dar va mai putea primi apoi, timp de cinci luni, 60 la sută din salariu de bază dacă nu îşi găseşte de lucru în 30 de zile de la disponibilizare. "Cei 500.000 de angajaţi nu vor fi aruncaţi în stradă, mulţi vor fi repartizaţi spre alte sectoare unde se înregistrează deficit de personal." MARTA PALET, Ambasadoarea Cubei în România

EXPLICAŢIILE HAVANEI

Blocada americană, cauza principală a actualei situaţii economice

"Blocada unilaterală impusă de Statele Unite din 1962 este principala cauză a problemelor economice pe care le avem, dar şi principalul obstacol în calea dezvoltării noastre", a explicat ambasadoarea Cubei. "Este o blocadă impusă cu scopul precis de a elimina un sistem politic ales de un popor întreg", a adăugat Excelenţa Sa.

Regimul comunist se pregăteşte să prezinte, pe 26 octombrie, pentru a 19-a oară, un proiect de rezoluţie în Adunarea Generală a ONU privind necesitatea ridicării blocadei economice impuse Cubei.

Între martie 2009 şi aprilie 2010, embargoul a generat pierderi de peste 155 de milioane de dolari companiilor cubaneze care fac export, potrivit unui raport care va susţine demersul de la sfârşitul acestei luni al guvernului de la Havana.

Citiţi şi:

  • De ce e la modă Cuba comunist