Finanţele au reuşit să recupereze în ultimii 3 ani mai bine de 40% din datoriile în dolari sau ruble transferabile pe care 14 state le aveau încă din 1989.
Dacă, la sfârşitul lui 2004, suma pe care România o avea de recuperat se ridica la peste 2,2 miliarde de dolari, la sfârşitul anului trecut valoarea creanţelor era de 1,288 de miliarde de dolari, potrivit unui raport al Ministerului Economiei şi Finanţelor. La aceste sume se adaugă însă peste 1,1 miliarde de ruble transferabile ce nu au putut fi recuperate din 1989. Oficialii de la Bucureşti susţin că au negocieri programate deja pentru recuperarea sumelor rămase.
În timp ce guvernul face eforturi să găsească rezerve la buget pentru cheltuielile programate sau pentru a acoperi majorarea pensiilor, sunt slabe şanse ca unele din datorii să fie achitate de state precum Congo, Somalia sau Sudan, ţări încadrate în categoria celor „afectate de conflicte“ sau „post conflicte“. Cele mai mari datorii la are în prezent Irakul, suma ridicându-se la peste 977 de milioane de euro, însă Finanţele susţin că banii vor fi înapoiaţi între 2009 şi 2028. Guvernul încearcă să recupereze şi datoria pe care o are Congo până în 2011, potrivit Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Liviu Voinea, preşedintele Grupului de Economie Aplicată: "Ţările care au datorii nu sunt în prezent solvabile. Niciodată nu vom ajunge să recuperăm întreaga sumă, iar ce vom recupera va fi cel mai probabil prin alte forme de compensare."
Cubanezii nu vor să negocieze
Din 2004 până în prezent au fost recuperate 929 de milioane de dolari de la Irak, Siria, Mozambic, Libia, Zair şi Republica Guineea, însă sunt slabe şanse ca toate creanţele să fie acoperite în următorii ani. Autorităţile cubaneze refuză să înceapă negocierile cu guvernul de la Bucureşti, chiar dacă acest stat deţine peste 90% din creanţele României în ruble transferabile, iar aproape toate statele cu datorii rămase de dinainte de Revoluţie fac parte din categoria ţărilor sărace.
„Suma reprezentând obligaţiile de plată ale Cubei către statul român este confirmată semestrial de Banca Naţională a Cubei“, susţin reprezentanţii Finanţ elor. În plus, guvernul are de gând să şteargă cu buretele datoriile Republicii Centrafricane, în valoare de peste 10 milioane de dolari, printr-o hotărâre ce va fi aprobată în perioada următoare.
Finanţele au speranţe să aducă la buget aproximativ 1,1 miliarde de dolari, de la Irak, Guineea, Siria, Mozambic, Congo sau Libia, ţări cu care s-a negociat deja sau cu care se poartă discuţii în acest moment. În schimb, guvernul aproape că şi-a luat gândul de la o sumă considerabilă ce ar trebui recuperată de la Sudan, Nigeria, Somalia sau Tanzania.