Imediat a venit ordin de sus la noi la ziar, la „Scânteia tineretului”,  să căutăm astfel de exemple de tineri care, după ce au greşit, intraţi pe mâna oamenilor muncii, se îndreptaseră. Ne-am răspândit cu toţii pe teren câteva zile. Prea îndreptaţi nu-i găseam pe majoritatea celor care executau la locul de muncă. Dimpotrivă. Îi mai stricau şi pe alţii, predându-le „lecţii de şmecherie” pe care tinerii ucenici veniţi la fabrică de prin cine ştie ce cătun uitat de lume la oraş, să înveţe o meserie, să scape de CAP, le înghiţeau pe nemestecate, căzuţi într-o admiraţie totală.

Unul dintre colegii noştri plecaţi la vânătoare de reeducaţi, chiar avusese noroc. Nu o să-i dau numele. O să-i spun G.N. Era şi el, la fel ca şi mine, nou la ziar. Numai că mult mai procopsit ca mine. Socru-său era preot.

Norocul lui G.N. constase în faptul că găsise, pe undeva printr-o localitate mică din Ardeal, cu adevărat un tânăr care călcase strâmb şi care chiar se îndreptase. Îşi întemeiase şi o familie, sau era în pragul însurătorii. Oricum, era pe drumul cel bun. Omul avea şi o pasiune: cânta la fluier. Secretara de UTC din fabrica unde fusese repartizat să se reeduce, a băgat de seamă talentul lui şi l-a luat în brigada artistică. Acolo, la trupa de dansuri, o cunoscuse şi pe viitoarea soţie. Minune de subiect. Ce exemplu mai bun să găseşti?

 Zece titluri în care să nu se repete cuvintele

Întâmplarea era bună pentru ce avea G.N. de scris. Numai că nu avusese noroc cu numele celor doi. Pe fată, secretara de UTC, o chema Filigoria Vacă, iar pe băiatul re-educat cu fluierul, Lupu Şarpe. Lupu era numele de botez. Întors de pe teren, G.N. s-a apucat conştiincios să scrie reportajul. A povestit despre băiatul care călcase strâmb, despre fluierul său fermecat, despre echipa de dansuri, despre secretara UTC care legase totul. I-a dat şi titlu: „Cu un fluier şi cu brigada artistică, Filigoria Vacă l-a re-educat pe Lupu Şarpe”. Şi s-a dus cu materialul la citit şi aprobat pentru publicare, la şeful său, care pe atunci era marele jurnalist A.I. Zăinescu. Zăinescu, nici n-a mai citit materialul. Când a văzut titlul a fost convins că B.N. îşi bate joc de el: „Ce Filigorie, mă, ce Lup… dă-i în fluierul mă-sii. Schimbă-i titlul”. Conştiincios, G.N. s-a întors în birou şi a modificat. Era convins că prenumele celor doi era pricina respingerii materialului.

Aşa că s-a dus la Zăinescu cu un titlu nou: „Cu un fluier şi brigada artistică, Vacă l-a re-educat pe Şarpe.” Zăinescu s-a înfuriat şi i-a zis apăsat aruncându-i materialul pe birou: „Nu e bun, fir-ar al dracului de şarpe. Schimbă-l!”. B.N. a înţeles că este problemă cu numele de familie al re-educatului, aşa că s-a prezentat cu un titlu nou: „Vacă l-a educat pe Lupu, cu un fluier şi brigada artistică”. Zăinescu iar a crezut că face mişto de el şi a izbucnit: „Mă-sa cu şarpele, cu lupu şi cu vaca! Ce-i, mă, ziarul acesta, grădină zoologică?  Refă-l” G.N a înţeles acum că e bine să le treacă şi funcţiile celor doi protagonişti ai materialului. Poate că aşa se cerea. Era totuşi un ziar politic. Aşa că s-a prezentat cu un titlu nou: „Secretara de UTC Vacă, l-a educat cu un fluier şi brigada artistică pe recidivistul Lupu Şarpe.” Zăinescu şi-a ieşit cu totul din pepeni: „Nu e bun. Unde dracu’ încape atâta titlu pe coloană? Bă! Până mâine dimineaţă, să-mi vii cu zece titluri, în care să nu se repete cuvintele de la unul la altul.”

Deja, în redacţie se auzise de baletul titlurilor şi lumea făcea haz. Când a ieşit, amărât, cu hârtiile în mână din birou de la Zăinescu, G.N. era aşteptat pe holul mare şi încăpător al Casei Scânteii  de haita de veterani, gata să-i sfâşie finanţele. Era cu puţin înainte de leafă şi banii se împuţinaseră rău de tot cam pe la toţi.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE