Un editorial de Giulio Meotti pentru Gatestone Institute.

În octombrie 1979, într-unul din rarele interviuri acordate de Ayatollahul Ruhollah Khomeini, răposata jurnalistă Oriana Fallaci acuza că vălul simbolizează segregarea la care revoluția islamică supusese femeile.

„Tradițiile noastre”, a răspuns Khomeini, „nu sunt treaba voastră. Dacă nu îți place veșmântul islamic nu ești obligată să o porți, pentru că haina islamică este pentru tinerele femei bune și cumsecade.”

„Este foarte amabil din partea dumneavoastră”, a răspuns Fallaci. „Și dacă tot ați zis-o, o să scot această stupidă cârpă medievală chiar acum.”

Fallaci și-a scos vălul și a părăsit camera fără să mai spună un cuvânt.

Femeile iraniene, imitând-o pe Fallaci, manifestă acum împotriva regimului.

La scurt timp după ce regimul iranian a recunoscut că a doborât un avion de pasageri ucrainean, pe 8 ianuarie, femeile iraniene din afara Teheranului au început să demoonteze afișele cu teroristul asasinat, generalul Qassim Soleimani.

Cu câteva ore mai devreme, iranienii atacaseră baza de la Ain Al-Assad, care adăpostește trupe americane. Înainte de aceasta, fusese difuzată pe rețelele de socializare o imagine cu o arbitră iraniană de la Campionatul Mondial feminin de Șah, pe nume Shoreh Bayat, supervizând un meci fără a purta văl.

„Oamenii ar trebui să aibă dreptul aă aleagă cum să se îmbrace, acest lucru nu ar trebui să fie obligatoriu”, a declarat Bayat, contestând regula regimului iranian, care impune un cod vestimentar islamic strict pentru toate femeile.

„Trebuie să încep prin bună ziua, la revedere sau cu condoleanțele mele? Bună ziua, popor iranian oprimat, la revedere, nobil popor iranian, condoleanțele mele tuturor celor care mai plângeți încă”, a scris Kimia Alizadeh, campioană a Iranului și medaliată cu bronz la Tae Kwon Do, la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, după ce a fugit în Europa. Și ea a protestat împotriva vălului obligatoriu.

Pe 13 ianuarie, trei prezentatoare de televiziune iraniene au demisionat de la canalul de stat al regimului, Islamic Republic of Iran Broadcasting (IRIB).

„Iertați-mă pentru cei 13 ani în care v-am spus minciuni”, a scris pe Instagram Gelare Jabbari, după ce autoritățile statului au refuzat zile întregi să recunoască că un avion al Ucrainei fusese doborât de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, ucigând 176 de pasageri care se aflau la bord.

Aceste femei iraniene auto-exilate sunt asemănătoare disidenților din spatele cortinei de fier sovietice care și-au găsit refugiu în Occident.

Rolul lor în prăbușirea Uniunii Sovietice a fost fundamental: au deschis ochii opiniei publice față de realitatea din țările lor.

Femeile iraniene care îi sfidează acum deschis pe mollahi amintesc de o epocă anterioară revoluției islamice din 1979, când vălul nu era obligatoriu.

Imagini din acea perioadă arată femei fără văl. De la o zi la alta, hainele au trecut „de la minijup la hijab”.

„Sunt dezolată că ceadorul (haină islamică lungă până la pământ – n.r.) a fost impus cu forța femeilor”, a declarat Zahra Eshragi, nepoată a Ayatollahului Khomeini. „Cu forța – în clădirile guvernamentale, în școala la care merge fiica mea. Acest veșmânt, care era o rochie tradițională iraniană, a fost transformat într-un simbol al revoluției.”

Ultima împărăteasă a Iranului, Farah Diba, nota că „în timpurile noastre, femeile sunt active în tot felul de domenii. La un moment dat, numărul femeilor care mergea la universitate era mai mare decât al bărbaților”. Dar „sunt acum tratate cu lipsă de respect și abuzate, li s-au luat drepturile și cu toate acestea sunt incredibil de curajoase.”

Într-o fotografie din 1979, se poate vedea cum femeile protestează în stradă împotriva obligativității vălului.

„Aceasta a fost făcută pe 8 martie 1979, ziua următoare celei în care legea hijabului a intrat în vigoare, decretând că în Iran femeile trebuie să poarte basmale ca să poată ieși din casă”, spune fotografa Hendameh Golestan.

„Multe persoane din Teheran au declarat grevă și au ieșit în stradă. A fost o demonstrație uriașă, cu femei și bărbați… Luptam pentru libertate.”

De atunci, femeile nu au mai ieșit neacoperite din case.

Atunci, 100.000 de femei au protestat împotriva regulilor islamiste. Astăzi, femei iraniene curajoase conduc protestele împotriva regimului din Iran.

Ele știu prețul: multe dintre cele care au participat la manifestațiile anti-regim au fost violate și torturate în închisori.

Mullahii știu și ei că 40 de milioane de femei iraniene se află sub supravegherea lor, și dacă aceste femei se răscoală în grup împotriva legii islamice sharia, revoluția islamică va imploda.

Această temere pare să fie motivul pentru care regimul dă vina pe Occident.

Când actualul lider suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a susținut un discurs despre vălul islamic, el a dat vina pe „dușmanii” Iranului pentru că încearcă să „amăgească o mână de fete să nu mai poarte hijab pe stradă”.

În 2009, simbolul protestelor iraniene a fost Neda Agha-Soltan, o tânără ucisă de regim.

Cazul lui Sakine Mohammadi Ashtiani, o femeie iraniană condamnată la omorârea cu pietre pentru un presupus „adulter”, a provocat manifestații în Franța, care în final au avut un rol în eliberarea ei.

Acum doi ani, o altă femeie iraniană, Vida Movahedi, a devenit un simbol al sfidării regimului, după ce a fluturat o eșarfă albă.

Femeile sunt autoarele unor cărți despre disidența femeilor din Iran: Persepolis sau Să citești Lolita la Teheran.

Printre cei 1500 de oameni uciși de regimul din Iran în ultimele manifestații, potrivit informațiilor furnizare de Ministerul de Interne agenției Reuter, se aflau și circa 400 de femei.

Potrivit romancierei iraniano-franceze Chahla Chafiq:

„Actul lor ne provoacă să deschidem ochii asupra ordinii infernale pe car republica islamică a stabilit-o, făcând sacre în numele lui Allah discriminarea și violența față de femei.

„Demonizarea trupului femeilor, ca loc al păcatului, simbolizată prin obligația de a purta văl, implică o serie de interdicții care modifică viața femeilor, supuse constant umilirii și suferinței.”

O femeie avocat pentru drepturile omului, Nasrin Soudeh, care a reprezentat mai multe femei ce au protestat împotriva vălului, a fost ea însăși condamnată în martie trecut la 38 de ani și jumătate de închisoare, reduși apoi la 12.

Militantele Yasaman Aryani, mama sa, Monireh Aranshahi și Mojgan Keshavartz, au fost arestate după ce au postat un video care le arăta fără vol, distribuind flori trecătorilor.

Alte trei femei, acuzate de „nerespectarea obligativității hijabului” au fost condamnate la 55 de ani de închisoare.

Shaparak Shajarizadeh, o femeie de 43 de ani din Teheran a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru că și-a scos vălul.

Azam Jangravi, care și-a ținut eșarfa în aer și a fluturat-o deasupra capului pe o stradă populată din Teheran a declarat că a făcut acest gest de protest pentru fetița ei de opt ani.

„Mi-am spus: Viana nu ar trebui să crească în aceleași condiții în această țară în care ai crescut și tu.”

Mollahii iraniei part hotărâți să facă totul pentru a distruge mișcarea femeilor. Ei au condamnat femeile care au redifuzat imaginile cu vălurile scoase cu 10 ani de închisoare și au introdus 2000 de noi unități de „poliție a moravurilor” pentru a zdrobi mișcarea femeilor.

Regimul iranian mai face și filme propagandistice despre hijab.

O fată, care a încercat să pătrundă pe un stadion de fotbal din Teheran deghizată în bărbat, și-a dat foc după proces.

Femeile iraniene au „rata sinuciderii cea mai ridicată printre femeile și fetele din Orientul Mijlociu”. Șaptezeci la sută dintre sinuciderile din Iran sunt comise de femei.

Dar vălul nu este singura problemă. Există multe ale activități riscante pentru femei în Iran: dansul, cântecul, muzica sau strângerea mâinii bărbaților.

Înainte de 1979, femeile iraniene avea libertate. Acum o vor înapoi.

„Flacăra feminismului este vie în Iran”, scria Foriegn Policy.

Dacă feministele iraniene care refuză să poarte hijab sunt curajoase, omoloagele lor occidentale, care poartă pălării roz, le-au abandonat într-un mod laș.

Federica Mogherini, fosta șefă a politicii externe a UE, care, purtând un ceador în cursul vizitei sale oficiale în Iran, și-a făcut selfieuri cu parlamentarii iranieni, nu a scos o vorbă despre aceste femei minunate.

Masih Alinejad, una dintre cele care au condus mișcarea femeilor iraniene împotriva obligativității vălului, s-a adresat femeilor occidentale care se acoperă atunci când vin în vizită în Iran:

„Vreau să fiu clară: a numi o lege discriminatorie parte a culturii noastre reprezintă o insultă la adresa acestei națiuni.”

Regimul iranian a răspuns prompt arestând câșiva membri ai familiei sale.

O lege penală din Brunei – uciderea cu pietre pentru sex între bărbați sau adulter – a provocat o revoltă internațională.

Dar Iranul face același lucru: îi omoară pe homosexuali și le spânzură pe femeile adultere. De ce barbarismul iranian este privit cu atâta îngăduință în Occident?

Revoluția din 1979 din Iran a creat primul stat modern bazat pe principii islamice. Ayatollahii au dovedit că guvernarea bazată pe sharia este posibilă. Este primul exemplu modern de teocrație musulmană. Ideea centrală a sistemului lor era subjugarea femeii.

Acum trezeci de ani, Zidul Berlinului a fost dărâmat de cetățenii de rând, care cereau libertatea de mișcare.

Astăzi, zidul regimului iranian ar putea fi dărâmat de aceste femei de rând care își cer libertatea de a purta ce doresc.

Te-ar putea interesa și: