Pe una din cele mai circulate străzi din Sibiu, un tânăr în vârstă de 18 ani a produs azi-noapte un accident în urma căruia maşina pe care o conducea s-a rupt în două.
Din cei cinci pasageri ai maşini condusă de tânărul care şi-a luat permisul pe 30 august, după patru încercări, unul a murit pe loc. Era fratele şoferului, în vârstă de 19 ani.
Alexandru Pădureanu plângea aseară, în jurul orei 23:00, în mijlocul străzii Alba Iulia din Sibiu. Tocmai se întorcea către casă, de la o plimbare, împreună cei doi fraţi ai săi, un coleg de muncă şi o prietenă. "Nu am băut pe nicăieri. Am fost în a treia, nu ştiu chiar ce viteză aveam, 60-70 la oră. Am fost pe prima bandă, am vrut să fac pe banda a doua. Cred că am luat o groapă, am derapat, mi-a ieşit volanul din mână", povesteşte Alexandru, în vârstă de 18 ani. După ce s-a rotit intrând pe contrasens, s-a lovit de colţul unui autobuz care venea din sens opus. În urma impactului, VW-ul Passat condus de Alexandru Pădureanu s-a rupt în două, partea din spate lovind un alt taximetru aflat în trafic.
O altă fată grav rănită
Unul din fraţii lui Alexandru Pădureanu, aflat pe bancheta din spate a murit pe loc. Fata care se afla cu ei în maşină a fost, de asemenea, aruncată din autoturism, suferind răni grave. "Fata, în vârstă de 24 de ani, a prezentat hemoragie internă prin ruptură de organ intern şi şoc hemoragic. Este într-o stare destul de gravă. În Serviciul de Urgenţă nu s-a putut pune diagnosticul exact, care organ este rupt. Pot fi mai multe organe rupte sau numai splina, ficatul sau alte organe interne", a declarat medicul Ovidiu Coca. Potrivit ultimelor informaţii, în urma operaţiei starea fetei a fost stabilizată. Poliţiştii spun că, în mod clar, vinovat de producerea accidentului este tânărul şofer. Din autobuzul implicat în accident, plin cu oameni care mergeau la serviciu în tura de noapte, nimeni nu a fost rănit. De asemenea, nici din taximetrul lovit de una din jumătăţile VW-ului nimeni nu a fost rănit.