Cu îngrijorare, Klaus Iohannis a dat verde Bugetului pe 2017

După ce a făcut „o analiză aprofundată” asupra Bugetului, președintele Klaus Iohannis a anunțat ieri, la Cotroceni, că a decis să-l promulge.

 „Veniturile la buget sunt, așa cum au spus unii, optimiste. Eu spun supraapreciate”, a ținut el să puncteze. Șeful statului a mai spus că abordarea Guvernului în cazul bugetului de stat este „hiperoptimistă”, cheltuielile fiind prevăzute „în sumă foarte mare”. „De asemenea, se confirmă că există prevăzute credite de angajament într-o sumă nemaivăzută, de peste 50 de miliarde. Totuși, am decis astăzi, și am și făcut-o deja, am promulgat atât bugetul, cât și bugetul asigurărilor sociale. Țara are nevoie de buget și Guvernul, care s-a angajat să execute acest buget, acum are posibilitatea să dovedească cum va face acest lucru”, a spus Iohannis.

Ulterior, surse oficiale au explicat că la nivelul Administrației Prezidențiale există îngrijorări cu privire la o posibilă rectificare negativă a bugetului ca urmare a faptului că ţintele optimiste stabilite de Guvern nu vor fi îndeplinite. Aceleaşi surse au arătat că „îngrijorarea” se referă în special la bugetul MAPN destinat înzestrării, care ar putea fi diminuat cu circa 3 miliarde de lei. Premierul Sorin Grindeanu avertizase, ieri, în debutul şedinţei de Guvern, că, din cauza întârzierii promulgării Bugetului pe 2017, măsurile din programul de guvernare sunt puse sub semnul întrebării, precizând că această întârziere „se duce în lanţ” nu doar către ministere, ci şi către autorităţile judeţene şi autorităţile locale.