Agenţii Postului de Poliţie Frătăuţii Vechi, judeţul Suceava au fost sesizaţi, aseară, de un paznic de vânătoare că, pe malul râului Suceava, se află mai mulţi indivizi care "curentează apa" cu ajutorul unui generator electric. În acest mod, braconierii au scos din râu 41 de kilograme de peşte.
La pescuit nu prea se pricep Vasile şi Radu, doi suceveni din Vicovu de Jos, însă le place peştele. Aşa că, ieri, cei doi prieteni de 43 şi, respectiv, 34 de ani, au strâns în jurul lor mai mulţi vecini doritori de peşte şi s-au sfătuit cum să facă să strângă "de-o saramură". Unuia i-a venit ideea: să curenteze peştele, aşa cum a auzit că făceau unii braconieri. Problema era că niciunul n-avea curaj să se urce pe vreun stâlp de înaltă tensiune, să rişte să moară. Aşa că, după ce au reflectat adânc, le-a venit ideea folosirii unui generator electric, că doar furnizează energie de 220 volţi. Astfel că, joi după amiază, s-au urcat într-o maşină de teren şi s-au îndreptat spre malul râului Suceava. Locul ales: zona numită Ioneşti, de pe raza comunei Frătăuţii Vechi. Oamenii au legat un cablu la generator şi l-au aruncat în albia râului. Astfel, au electrocutat vreo 41 de kilograme de peşte. Spre ghinionul lor, pe la ora 18.00, în zonă şi-a făcut apariţia o patrulă a Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor (AJVPS) Suceava. Unul dintre vânători a sunat imediat la Poliţie. Ajunşi acolo, agenţii Postului de Poliţie Frătăuţii Vechi i-au mai găsit doar pe Vasile şi pe Radu. Ceilalţi consăteni îi lăsaseră baltă, cu tot cu peşte. Braconierii nu s-au mai ales nici măcar cu o coadă de peşte deoarece întreaga cantitate, dar şi uneltele folosite au fost confiscate. S-au ales cu ceva, totuşi: un dosar penal pe care o să-l ţină minte toată viaţa. Cei doi sunt cercetaţi pentru infracţiunea de "pescuit electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, electrocutare". Poliţiştii îi caută, acum, şi pe ceilalţi parteneri de braconaj pentru a-i trage la răspundere.