Cu ce se laudă un ministru: Câţi ambasadori a primit şi cum i-a însoţit pe Boc şi Băsescu în străinătate

Ion Ariton, a trimis astăzi presei un raport personal de activitate în calitate de ministru al economiei. Ministerul pe care îl conduce are în piaţă o imagine de instituţie incoerentă, care se mişcă greu şi care amână deciziile. Raportul, care se întinde pe 16 pagini plus o anexă, este o dare de seamă personală a ministrului Ariton, în care descrie de la cum "am fost preocupat de reorganizarea sistemului energetic românesc" şi investiţiile realizate şi până la pe unde a plecat în străinătate şi câţi ambasadori a primit în 2011.

EVZ vă prezintă câteva fragmente din raportul de activitate în anul 2011 al ministrului Ion Ariton, unde relatează despre strategiile elaborate, forumurile şi conferinţele la care a participat, dar unde nu face, însă, referire la cauzele eşecurilor ministerului, printre care cel al listării a 9,84% din Petrom pe Bursă sau cel legat de reformarea sistemului energetic.

  • În sectorul energetic, am urmărit mai multe obiective. Pe de o parte, am fost preocupat de reorganizarea sistemului energetic românesc, pe de altă parte am făcut paşi importanţi în proiectele energetice principale.
  • Am considerat că procesul de eficientizare a sistemului energetic trebuie continuat şi am iniţiat proiectul creării a două companii energetice integrate pe cărbune. Am discutat şi negociat proiectul cu sindicatele şi cu Fondul Proprietatea, astfel încât aprobarea lui în toamna acestui an de Guvernul României a fost primită foarte bine de mediul de afaceri şi de toate părţile implicate.
  • Una dintre principalele preocupări în domeniul energetic a fost reprezentată de identificarea unor soluţii pentru rezilierea sau renegocierea contractelor bilaterale ale companiei Hidroelectrica. În acest sens, ca urmare a secetei prelungite, în luna septembrie am dispus instituirea situaţiei de forţă majoră, ceea ce a permis companiei să livreze exact atâta energie cât a produs. În urma discuţiilor cu reprezentanţii FMI, la jumătatea lunii decembrie am dispus trimiterea de notificări de reziliere a contractelor la primul termen posibil către toţi beneficiarii de contracte bilaterale. Patru dintre acestea au fost reziliate. În paralel, am trimis documentaţia la Direcţia Generală Competitivitate a Comisie Europene în vederea identificării consolidării unei soluţii juridice pentru rezilierea tuturor contractelor.
  • Unul dintre obiectivele avute în vedere în relaţia cu compania rusă Gazprom se referă la posibilitatea importului direct de gaze din Federaţia Rusă. În acest sens am avut două întâlniri cu preşedintele Gazprom, Alexey Miller. Prima, în octombrie 2010, la Bucureşti, iar a doua în octombrie 2011 la Moscova. În urma disuţiilor, partea rusă a acceptat să livreze gaze direct către România pentru companii în care este asociat şi Gazprom şi care produc energie pe bază de gaze naturale. Urmează ca în 2012 să continuăm negocierile cu partea rusă.
  • În luna iulie 2011 s-a desfăşurat oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile deţinute de statul român la OMV PETROM SA. Întrucât gradul de subscriere la preţul cerut a fost prea mic, Guvernul României a decis reluarea ofertei în 2012.
  • În cursul anului 2011, activitatea MECMA a fost evaluată de trei ori de delegaţia instituţiilor financiare internaţionale. Toate angajamentele asumate au fost îndeplinite. La evaluarea din iulie 2011, şeful delegaţiei, Jeffrey Franks a apreciat public MECMA pentru respectarea angajamentelor asumate.
  • În cursul acestui an au fost lansate Strategia Naţională de Export 2011-2015, Strategia Naţională pentru IMM-uri, precum şi o nouă etapă din Programul naţional pentru dezvoltarea comunităţilor locale prin susţinerea afacerilor mici (incubatorul de afaceri).
  • În 2011, prin reţeaua externă a ministerului, au fost implementate proiecte de investiţii în România în valoare de 575 milioane euro, care au creat peste 5.000 de locuri de muncă.
  • În ianuarie 2011 la Reprezentanţa Permanentă a României de la Bruxelles s-a desfăşurat în prezenţa comisarului european Antonio Tajani un forum economic care a reunit toate companiile siderurgice româneşti pentru a marca finalizarea cu succes a restructurării sectorului siderurgic românesc.
  • În 18 martie 2011 am participat la deschiderea oficială a Forumului de afaceri româno polonez, organizat la Varşovia împreună cu viceprim-ministrul Waldemar Pawlak.
  • În 22 septembrie 2011 am organizat la Munchen Conferinţa româno-germană pentru IMM-uri, împreună cu ministrul omolog din Bavaria. În 20 octombrie 2011 am participat la forumul economic româno-chinez organizat la Ambasada României de la Beijing.
  • În decembrie 2011 am luat parte, alături de preşedintele României, la Forumul Economic româno-turc, organizat la Istanbul.
  • L-am însoţit pe preşedintele României, domnul Traian Băsescu, în vizitele oficiale efectuate în Azerbaidjan, Turcia şi Serbia. În cadrul acestor vizite am avut întâlniri cu miniştrii omologi şi am participat la întâlnirile avute de domnul preşedinte cu omologii lor.
  • De asemenea, l-am însoţit pe Primul-Ministru Emil Boc, în vizitele oficiale efectuate în China şi Israel. În cadrul acestor vizite am avut întâlniri cu miniştrii omologi şi am participat la întâlnirile avute de domnul premier cu omologii lor.
  • Am luat parte la vizitele oficiale în România efectuate de preşedintele Turkmenistanului, preşedintele interimar al Republicii Moldova, premierul Croaţiei, preşedintele Republicii Macedonia.
  • Am efectuat vizite de lucru în calitate de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în Polonia, Germania şi Emiratele Arabe Unite.
  • Am participat la şedinţele comune de guvern ale Guvernului României cu Guvernele din Italia, Bulgaria şi Israel.
  • Am participat la Bruxelles la consiliile de miniştri ai Uniunii Europene şi am avut întâlniri bilaterale cu comisarul european pentru piaţă internă şi servicii, Michel Barnier, cu comisarul european pentru concurenţă, Joaquin Almunia. În cadrul întâlnirii cu Comisarul Almunia am discutat despre aprobarea conversiei în acţiuni a datoriilor Oltchim către AVAS şi despre aprobarea ajutorului de stat pentru Compania Naţionala a Huilei.
  • Pe parcursul acestui an i-am primit pe ambasadorii în România ai următoarelor ţări: Cipru, Bulgaria, Germania, SUA, Franţa, Marea Britanie, Italia, Austria, Canada, Rusia, China, Japonia, Emiratele Arabe Unite, Georgia, Azerbaidjan, Ungaria, Turcia, Polonia.

Puteţi descărca de AICI integral raportul privind activitatea profesională pe parcursul anului 2011 desfăşurată de ministrul economiei, Ion Ariton.