Cu ce s-a ocupat DNA Iași. „Paznic de noapte a luat șpagă pentru bilet de voie”

Cu ce s-a ocupat DNA Iași. „Paznic de noapte a luat șpagă pentru bilet de voie”

DNA Iași este codașă la capitolul eficiență, anul trecut cei 8 procurori, care au salarii între 3.000 de euro și 3.700 de euro, au întocmit doar 4 rechizitorii.

Activitatea DNA Iași s-a remarcat în anul 2018 printr-un număr mic de dosare instrumentate dar prin salarii considerabile pentru procurori. La nivel național, DNA Iași s-a clasat pe ultimul loc în clasamentul celor 14 structuri teritoriale, anul trecut fiind întocmite doar 4 rechizitorii în timp ce numărul procurorilor a fost dublu, adică de 8, scrie reporteris.ro. În anul 2018 au fost trimise în judecată doar 9 persoane, în timp ce în anul 2014 numărul lor ajungea la 76, scrie g4media.ro, care mai spune că achitările curg pe bandă rulantă. Ziariștii notează că dosarele DNA au ca obiect cauze mărunte, cum ar fi  „paznic de noapte a luat șpagă pentru bilet de voie”.

În cazul unui dosar celebru, și anume Skoda, în care 10 persoane cu funcții de conducere din Primăria Iași sunt anchetate, printre care și primarul Mihai Chirică, procurorii DNA au avut nevoie de  trei ani că să realizeze că trebuie să-și decline competența. Cei mai mulți procurorilor care lucrează la DNA Iași nu au experiență, provin de la Parchete de pe lângă Judecătorie din orașe mici iar procurorul șef al DNA Iași și-a început activitatea în magistratură abia în 2011.În ceea ce privește salariile procurilor, acestea au crescut cu procente cuprinse între 45 și 50%, între anii 2016 și 2018 , veniturile lor nete fiind acum cuprinse între 14.000 de lei și 17.000 de lei, ceea ce înseamnă între 3.000 de euro și 3.700 de euro.Și numărul de angajați s-a mărit, de la 6 la 8 procurori, ceea ce înseamnă o majorare de 33%.

Salarii mari, activitate redusă

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă numărul de procurori și salariile lor au crescut substanțial, activitatea lor s-a redus considerabil. Astfel, în 2018, procurorii DNA Iași au întocmit doar 4 rechizitorii comparativ cu cele 17 făcute 2015. Procurorii DNA au trimis în judecată, anul trecut, prin rechizitoriu 9 persoane, în timp ce în anul 2015 numărul lor se ridica la 98 de persoan. La începutul anului 2016, la serviciul teritorial Iași al DNA  erau angajate 23 de persoane, respectiv un procuror șef serviciu, 5 procurori, un grefier șef serviciu, doi specialiști, șase ofițeri de poliție judiciară, câte un grefier, referent și șofer.

Conform datelor existente în bilanțurile disponibile pe site-ul DNA central, activitatea serviciului teritorial Iași a atins un minim, cei 7 procurori  de la DNA Iași au finalizat anul trecut  doar patru rechizitorii. Anul trecut au fost trimise în judecată 9 persoane ,prin rechizitoriu, și încă o persoană prin acord de recunoaștere a vinovăției. „Prin 4 rechizitorii s-a dispus trimiterea în judecată a 9 inculpaţi (1 persoană juridică), faţă de 12 rechizitorii cu 26 inculpaţi trimişi în judecată în anul 2017, din care 5 în stare de arest preventiv”, se arată în raport, în secțiunea dedicată structurii din Iași.

Codași la întocmirea rechizitoriilor

Rechizitoriu constituie actul de sesizare a instanței și trimiterea în judecată a inculpaților și este cel mai important document întocmit de un procuror DNA. Față de serviciul teritorial Iași al DNA, cel de la Constanța s-a clasat pe primul loc că eficientă a activității, având anul trecut 16 rechizitorii, în timp ce DNA Bacău a avut 13 rechizitorii iar DNA Brașov un număr de 12 . Ultimul loc în top a fost ocupat de DNA Pitești, care este cuprins de scandaluri, cu un singur rechizitoriu întocmit anul trecut.Tot câte patru rechizitorii, că la Iași, au avut și Alba Iulia și Oradea.