Uneori căile anchetei se lovesc de un cățel care nu poate fi lăsat, chiar așa la voia întâmplării, drept urmare ajunge la procurori. Până și un patruped poate fi ”supus” anchetei, dacă situația o cere.
Un cățel la DNA
Ce faci dacă un om care trebuie adus la DNA, este cu cățelul la plimbare? Îi iei pe amândoi și îi supui anchetei, așa cum a povestit chiar un anchetator de la aceasta celebră instituție. ”În urmă cu ceva vreme, trebuia adus un individ la audieri la sediul DNA. Trimit doi polițiști dis-de-dimineata să-l aștepte în fața scării blocului pentru ridicare cu mandat de aducere.
Hăt, pe la 10, iese tipul din scara, dar nu singur, ci cu un cățel, îl ducea să facă pipi (pe cățel ). Băieții pe el. Zice:”Lăsați-mă sa duc cățelul sus.” Ai noștri: “Niet, ca nu mai ieși din casă.” Așa a ajuns bichonul la DNA.
”Era fericit maxim”
Intrăm în audieri, cățelul e lăsat în grija unui coleg. La un moment dat, ies din birou și mă întâlnesc cu colegul pe hol la etajul doi, se plimba cu cățelul în lesă. “Îl duc pe-afara”, zice. Pe la prânz ne oprim puțin din muncă, trebuia să halim ceva, dar la birou, ca să nu pierdem vremea ieșind din clădire. Pun băieții masa, evident în alt birou decât cel de anchetă.
Ne așezăm să mâncăm puțin. Cățelul cu noi. Se învârtea în jurul mesei. L-am hrănit, ne-am jucat cu el, era fericit maxim, dădea din coadă, făcea giumbuslucuri, mă pupa… Asta în timp ce stăpânul lui se dădea de ceasul morții în biroul alăturat. Se spune ca un câine simte când stăpânul e în suferință. Ei, ăsta nu simțea nimic… ”, a scris pe o pagina de socializare, procurorul în cauză. Cu siguranță cățelul a fost pus în libertate, dar e de apreciat că pe perioada audierii, I s-au respectat drepturile de a fi plimbat și hrănit.